Metoda prin care orice român se poate îmbogăți cu suma de 15.000 de euro. Multă lume deja se bucură de această sumă

Share

Pentru moldovenii care doresc să devină cetățeni europeni, este nevoie doar de o vizită la starea civilă și câteva mii de euro.

Metoda prin care orice român se poate îmbogăți cu suma de 15.000 de euro

Această metodă nu este una care să fie conformă legalităților, însă este una care se practică destul de frecvent. Pe site-urile din Moldova, anunțurile care promovează căsniciile pe bani sunt foarte virale și reușesc să stârnească interesul multor tineri.

O astfel de căsătorie poate ajunge la suma de 15.000 de euro, iar cei care publică astfel de anunțuri sunt de obicei bărbați care au o vârstă cuprinsă între 25-35 de ani.

Cetățenilor din Moldova li se promite cetățenie română, însă realitatea stă cu totul și cu totul altfel. Singurul lucru pe care-l pot obține este un simplu permis care le permite să stea pe teritoriul României. Dacă doresc să călătorească în țările europene, pot face acest lucru numai dacă sunt însoțiți de soțul sau soția de cetățenia română, altfel, le este imposibil…

Moldovenii pot solicita cetățenia română numai după depășirea unui termen de cinci ani, cu condiția să poată demonstra că în acest timp au stat locuit numai în țară, fiind nevoiți să susțină și un examen de cetățenie.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente