Nu reușești să renunți la fumat? Avem câteva metode pentru tine, prin ameliorarea poftei de nicotină

179

Cel mai frecvent viciu este fumatul, de la adolescenții de 14-15 ani până la vârstnici cu vârste cuprinse între 60-70 de ani.

Nu reușești să renunți la fumat

Tutunul este vinovat pentru peste 90% din decese, cauzând cancer pulmonar. Anual se înregistrează 1,1 miliarde de consumatori de tutun, iar decesele anuale reprezintă aproximativ jumătate din populație.

O țigară conține cu aproximație 7000 de compuși, dintre care o parte sunt carcinogeni.

Fumatul este implicat în apariția anumitor boli pulmonare, cum ar fi cancerul, boala pulmonară obstructivă cronică sau boli cardiace.

 Aceste soluții pot ameliora necesitatea tutunului, care duc la renunțarea fumatului:

– Plasture cu nicotină

În ultimii ani, a devenit un mod frecvent de a renunța la fumat. Doza eficientă pentru cei ce fumează circa zece țigări pe zi este de 22 mg/zi.

– Lime

Lămâia verde sau lime poate fi un factor important pentru cei ce vor să renunțe la fumat, însă aceasta substituie circa 2 sau 3 grame de nicotina prezentă în guma de nicotină. Substanțele din lime pot reduce astfel pofta de fumat.

– Activitatea fizică

Sportul, plimbările sau alte activități fizice vă pot plăcea mai mult decât fumatul și vor înlocui cu succes fumatul.

– Hipnoterapia

Terapia prin hipnoză are ca scop rezolvarea problemelor. Printre acestea se numără eliminarea viciilor precum fumatul.

– Acupunctura

Se spune că acupunctura nu te face efectiv să renunți la fumat, dar te face să renunți mai ușor…

– Magneziu

Lipsa magneziului în organism se reflectă la nivelul sistemului nervos. Receptorii NMDA și GABA sunt responsabili de doza de dopamină, respectiv de starea de relaxare.