Scrisoarea care conține un mesaj șocant al celebrei Marilyn Monroe. Femeia avea gânduri suicidare

Share

Mesajul adresat lui Lee Strasberg, profesoara de actorie a lui Marilyn, are un conținut destul de șocant. Se pare că acest fragment care a fost găsit este scris de mână de către Marilyn, scopul lui fiind acela de a-și exprima gândurile suicidare.

Scrisoarea care conține un mesaj șocant a celebrei Marilyn Monroe

Mesajul scris de Marilyn sună așa:

„Am stat goală în fața oglinzii câteva ore, machiată și coafată. Ce am văzut? Sânii au început să se lase puțin, talia nu arată rău, fundul este la locul lui, în formă bună, picioarele, genunchii și gleznele și-au păstrat forma, iar coapsele nu s-au mărit prea mult.

Am zis, e în regulă Marilyn, ai tot ce îți trebuie! Apoi m-am băgat în pat, iar gândurile negre au început să mă învăluie din nou.

Voinţa mea de a trăi este slabă, iar eu chiar nu mai pot să suport toate aceste lucruri. Ştiu că pare că vorbesc ca o nebună, dar cred că sunt pe cale să înnebunesc. Atunci când păşesc în faţa camerei de filmat, concentrarea mea, alături de toate lucrurile pe care le-am învăţat, mă părăsesc. Apoi, simt că nu mai exist deloc, că nu mai fac parte din rasa umană.”

Odată decedată, în anul 1962, la vârsta de 36 de ani, autoritățile au descoperit că motivul pentru care Marilyn se stinsese din viață era o supradoză de medicamente…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente