Andreea Bănică face mărturisiri îngrijorătoare. De ce a ajuns să mănânce foarte puțin și nu mai poate face sport

Andreea Bănică face mărturisiri îngrijorătoare. De ce a ajuns să mănânce foarte puțin și nu mai poate face sport

Andreea Bănică recunoaște prin ce trece după ce a renunțat la sport. Artista a ajuns să mănânce foarte puțin pentru a-și menține silueta

Andreea Bănică a vorbit deschis despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. Invitată într-un podcast, artista a mărturisit că problemele de sănătate au obligat-o să renunțe la rutina de sport care o ajuta să se mențină în formă, iar efectele nu au întârziat să apară.

Cântăreața a explicat că durerile persistente de spate și afecțiunile din zona lombară și cervicală îi limitează considerabil activitatea fizică. În aceste condiții, spune ea, a fost nevoită să își controleze drastic alimentația.

„Eu nu prea mănânc. Nu e bine, să nu faceți asta. Dar nu mai am variante. Eu nu pot sta dimineața să gătesc și pentru mine. Gătesc pentru ceilalți, dar nu mai am timp și de mine. Nu pot mânca din porția celorlalți pentru că ajung obeză. La mine în casă nu se mănâncă ca la carte. Se mănâncă sarmale, se mănâncă ardei umpluți, cartofi prăjiți cu ou. Paste, zilnic, șnițel cu piure cu cartofi prăjiți”, a declarat Andreea Bănică.

Artista a povestit că în familie fiecare are preferințe culinare diferite, iar meniurile pregătite zilnic sunt departe de alimentația echilibrată pe care și-ar dori să o urmeze.

„Îți dai seama că eu leșin acolo cu toate alea. Că eu le și gătesc. Trebuie să gătesc pentru fiecare în parte. Nu am timp să fac și pentru mine să mănânc sănătos. Și așa mănânc foarte puțin. Eu nu mănânc pâine. Când mănânc pâine e sărbătoare”, a explicat vedeta.

Andreea Bănică susține că lipsa sportului se vede rapid asupra corpului său, iar recuperarea nu mai este la fel de ușoară ca în trecut.

„De doi ani eu nu mai fac sport cum făceam. Am dureri de spate, de lombar, de cervicală, L-urile toate sunt puțin descentrate. În trei luni de zile se vede pe corpul meu că nu mai fac sport. Și asta numai din cauza vârstei, să mă recuperez repede. Arderile nu mai sunt la fel cu înaintarea în vârstă. Dar nefăcând nimic, sport de doi ani de zile se vede”, a mai spus artista.

Vedeta a revenit asupra subiectului și a subliniat cât de dificil este să își mențină forma fizică în actualele condiții.

„Cel puțin de 2 ani, eu nu mai fac sport cum făceam. Nu mai pot din cauza durerilor de spate, lombar, cervical și toate alea, L-urile toate sunt puțin descentrate pe aici, pe acolo. În 3 luni de zile se vede pe corpul meu că nu mai fac sport, deci este atât de vizibil și atât de repede și de rapid se întâmplă totul și asta doar din cauza vârstei, pentru că nu mai sunt la 25 de ani, nu mai sunt la 20-25-30 să mă recuperez repede.

Acum iar am început cu dieta și mai drastică decât înainte. Nu prea mănânc… nu-i bine, să nu faceți asta, dar nu mai am variante, că eu nu pot să stau dimineață să gătesc și pentru mine.”

Niciun comentariu încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *