Roxana Ciuhulescu, în lacrimi după ce fiica ei i-a spus că nu vrea petrecere de majorat

Roxana Ciuhulescu, în lacrimi după ce fiica ei i-a spus că nu vrea petrecere de majorat

Roxana Ciuhulescu a rămas fără cuvinte după ce fiica ei, Ana Cleopatra, care împlinește 18 ani de Ziua Îndrăgostiților, i-a spus că nu vrea petrecere de majorat. Vedeta povestește cum era pe vremea ei și ce planuri are pentru ziua fiicei sale.

Roxana Ciuhulescu trece printr-un moment plin de emoție. Fiica ei cea mare, Ana Cleopatra, se pregătește să împlinească 18 ani chiar de Ziua Îndrăgostiților, însă surpriza a venit din partea adolescentei: nu își dorește o petrecere de majorat.

Vedeta a recunoscut că vestea a luat-o prin surprindere și că nu își imaginează această zi specială fără o celebrare pe măsură.

„Până de ziua ei mai e puțin, dar am întrebat-o ce vrea și mi-a zis că nu vrea petrecere. Am rămas mască! Cum să nu vrei petrecere la 18 ani? Eu aveam bairam de se cutremura blocul! Țin minte că au venit vecinii la ușă, pentru că li se mișca lustra. Aveam casetofon, muzică tare și o distracție pe cinste”, a povestit Roxana Ciuhulescu, înainte de a urca pe podium la gala „Nu există nu se poate”, organizată de Andreea Marin.

Chiar dacă Ana Cleopatra preferă o aniversare discretă, Roxana nu renunță la ideea de a-i organiza o petrecere surpriză: „Sper să se răzgândească. Eu o să-i fac oricum o surpriză, pentru că e o vârstă care merită trăită intens.”

Roxana Ciuhulescu a mai spus că relația cu fiica ei este una extrem de apropiată și sinceră: „Sunt mamă-prietenă. Vreau să fiu acolo pentru ea, să îmi spună tot, chiar și despre băieți. Îmi doresc să aibă încredere în mine, așa cum și eu am în ea.”

La 46 de ani, vedeta se bucură de o carieră solidă, o familie frumoasă și o formă fizică de invidiat. A defilat cu încredere la gala Andreei Marin, fiind admirată inclusiv de fiica sa, care a fost impresionată de eleganța mamei.

Niciun comentariu încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *