Ai vreun eveniment special şi vrei să străluceşti? Iată câteva idei de ţinute elegante de seară în tendinţe. Bineînţeles, vei alege o rochie care să te pună în evidenţă şi să nu îţi accentueze micile defecte ale corpului.
- Rochie vaporoasă şi fluidă – se poartă încă rochiile florale, fluide, din material vaporos care frapează prin eleganţă şi romantism, nu prin detalii sexy. O variantă pentru inspiraţie poate fi o rochie din material vaporos, care este perfect pentru toate anotimpurile. Ce îţi va lipsi la această rochie? Sandalele cu toc înalt şi poşeta mini de seară;
- Rochie coloană – rochiile coloană sunt expresia eleganţei la superlativ, mai ales dacă sunt dintr-o singură culoare, cu aplicaţii de pietre preţioase. Dacă o completezi cu sandale simple, toc cui şi clutch tot cu aplicaţii de pietre preţioase, vei fi ca o regină la orice eveniment vei ajunge;
- Rochie de cocktail boemă – se ia o rochie de cocktail (preferabil culoare aprinsă) care să fie asortată cu un pulover simplu scurt negru, geantă plic de seară negru şi pantofi negri. Din această reţetă iese o ţinută elegantă, mai nonconformistă, cu un aer artistic;
- Rochie midi mulată – aceasta devine o alegere perfectă pentru seară dacă rochia are o culoare aprinsă, cu model floral în relief, din dantelă.Pantofii vor fi înalţi, cu vârf ascuţit şi barete;
- Rochie în cascadă – cu un decolteu adânc, fără mâneci, acest tip de rochie este o alegere destul de îndrăzneaţă. Astfel, dacă eşti o rebelă sexy, alege să porţi o rochie de acest fel cu sandale gladiator cu toc înalt. Şarmul tău va fi la cote maxime!
- Salopetă neagră – dacă salopeta e dintr-un material elegant şi e neagră, atunci se va îmbrăca seara cu un blazer din acelaşi material negru, pantofi stiletto aurii şi clutch auriu;
- Rochie preţioasă cu şliţ adânc pe picior – dacă ai picioare frumoase, atunci trebuie să alegi o rochie care să îţi descopere piciorul. Alege încălţăminte fină, nu butucănoasă ori vulgară;
- Rochie lalea – alege o rochie lalea lungă, din materiale fine, pe care să o accesorizezi finuţ cu nişte bijuterii minimaliste;
- Rochia sirenă – acest model este destul de pretenţios şi este la limita dintre vechi şi etern , așa cum rezultă din informațiile prezentate de vogue.com. Dacă e croită din tafta, mătase sau tul, are aplicaţii fine cu pietre preţioase mici, broderie romantică sau dantelă, atunci o poţi purta la o ocazie super specială. Vei fi atât modernă, cât şi foarte elegantă. Ia şi un clutch foarte fin cu o pereche de sandale la fel, iar farmecul tău va întrece orice limită;
- Pantaloni de stofă cu cămaşă romantică – dacă vrei să fii elegantă, dar lejeră, atunci optează pentru pantaloni nude din stofă, o cămaşă albă cu volănaşe, băgată în pantaloni şi desfăcută până la talie.Dacă mai pui şi un ceas finuţ, pantofi înalţi cu un model mai nonconformist şi un lănţişor care să accentueze crăpătura adâncă a cămăşii, efectul va fi wow!
- Pantaloni cu blazer – vrei un look elegant masculin?Atunci adoptă următorul look: bluză elegantă nude, pantaloni cu talie înaltă până la gleznă sau rulaţi modern, blazer de culoare pală şi pantofi stiletto…
Citește și: Cele mai bune modele de pantofi pentru cele cu picioare late