2,6K
Supa de legume și fidea este plină de vitamine, sănătoasă și, nu în ultimul rând, foarte ușor de preparat.
Supa de legume și fidea este oricând binevenită. Vă prezentăm o versiune fără carne.
Ingrediente pentru supă de legume și fidea:
- 1 pungă de fidea
- 2 linguri de ulei
- 3 morcovi potrivit de mari
- 2 rădăcini de pătrunjel
- 2 cartofi
- 1 ardei gras (de orice culoare)
- 1 rădăcină mică de țelină
- 1 ceapă
- 1 păstărnac
- pătrunjel verde
- amestec de condimente pentru supă
- sare
- piper măcinat
Mod de preparare pentru supă de legume și fidea:
- Curățați cartofii, morcovii, ceapa, ardeiul gras, rădăcinile de pătrunjel, țelină, păstârnac. Tocați frunzele de pătrunjel.
- Puteți lăsa legumele întregi sau le puteți toca, în funcție de preferință. Puneți legumele într-o oală cu apă, adăugați două linguri de ulei, un praf de sare și le lăsați să fiarbă la foc potrivit.
- Dacă folosiți legumele întregi, le scoateți din oală după ce s-au fiert (le puteți scoate pe toate sau doar pe cele care nu vă plac), strecurați apa, apoi adăugați fideaua și o lăsați să fiarbă. În cazul în care ați folosit legume tocate, după ce s-au fiert, adăugați fideaua.
- Lăsați fideaua să fiarbă conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
- Adăugați amestecul de condimente pentru supă și amestecați.
- Această supă se servește caldă, iar în fiecare farfurie se adaugă pătrunjel verde, tocat și se presară piper după gust…
Poftă bună!