Top 4 cele mai obsedate zodii de disciplină

Share

Surprize numeroase vin din partea acestor zodii. Unele adoră să fie punctuale, altele sunt guvernate în orice domeniu de ordine și disciplină, iar altele par a fi chiar obsedate de acestea și devin chiar panicate când lucrurile nu sunt la locul lor.

Fecioară

Femeia Fecioară este liderul acestei liste a femeilor obsedate de disciplină. Dacă ea singură nu va mai face față la păstrarea curățeniei în casă, va apela la alte persoane, acestea fiind, în majoritatea cazurilor, membrii familiei sale, pe care îi va „tortura”. Ea se va asigura mereu că toate activitățile sunt derulate conform planului stabilit și că nimic nu poate devia de la acesta.

Dacă vei intra în casa ei și vei umbla printre lucrurile care sunt expuse pe mobilier, să nu te aștepți să vină să-ți dea peste mână; nu va face acest lucru, însă se va ține după tine asemenea unei umbre pentru a le pune la locul lor.

Gemeni

Gemenele sunt devotate punctualității. Deși uneori sunt acuzate ca fiind unele dintre cele mai aeriene persoane, respectă mereu punctualitatea venită atât din partea lor, cât și din partea celorlalte persoane. Dacă aceasta va stabili o dată și o oră exactă la care să vă întâlniți, să nu cumva să nu respecți acest lucru, altfel poți fi sigur că nu vei mai avea ocazia să o revezi foarte curând.

Fiind o zodie guvernată de Mercur, care este cunoscut ca fiind mesagerul zeilor, femeia Gemeni va depune eforturi mari pentru a finaliza la timp toate sarcinile și activitățile.

Berbec

Femeia Berbec își dorește să fie mereu implicată în mod direct în toate acele activități care necesită o organizare foarte riguroasă și strictă. Chiar dacă nu va fi ea cea care va iniția proiectele, va fi prima persoană pe care te poți baza pentru ca lucrurile să decurgă conform planului stabilit. Nu se va abate niciodată de la acesta și va fi capabilă să aducă chiar și unele îmbunătățiri pe parcurs.

Ca gospodină, reușește mereu să gătească și să facă curat în bucătărie în același timp. Cu siguranță bărbatul care va avea lângă el o femeie născută sub semnul aceste zodii va fi mereu mândru să se afișeze cu ea la braț.

Săgetător

Asemenea femeii Berbec, aceasta este și ea o persoana pe care să te poți baza atunci când vine vorba de activități mai solicitante. Este o bună organizatoare și se va asigura mereu că totul este așezat în cel mai bun loc. Este o femeie critică și îi plac disciplina și curățenia. Niciodată nu vei avea ocazia de intra în casa acesteia și de a găsi dezordine. Până și vaza cu flori pe care aceasta ar avea-o pe masă, ar avea unele dintre cele mai proaspete flori, chiar dacă va fi un sezon în care acestea sunt mai greu de găsit.

Pe lângă aceste zodii, mai sunt și altele care au o înclinație spre disciplină…

Din listă putem enumera nativele născute în zodii precum Balanța, Leu și Capricorn, dar acestea sunt persoane destul de independente, lucru care nu le permite să fie chiar obsedate de disciplină; însă, cu siguranță nu pot trăi fără prezența ei într-o oarecare măsură.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news