Este absolut firesc să ai temeri și este esențial să te informezi permanent despre cum să ții sub control acest aspect al vieții tale. Unii nativi se descurcă destul de bine în această privință, în timp ce alții mai au de lucrat. Dacă ești curios să afli ce anume te face să-ți fie frică în funcție de semnul tău zodiacal și, mai important, cum poți să îți depășești temerile, îți recomandăm să citești în continuare acest articol.
Cu privire la nativii Berbec, putem spune că cea mai mare teamă a lor izvorăște din nesiguranța care planează asupra propriei persoane. Aceștia se tem ca eforturile lor, oricât ar fi ele de mari, să nu fie suficiente pentru a obține ceea ce își doresc. Pentru a-și înfrânge temerea, au nevoie să fie mai puțin exigenți cu ei înșiși și să fie realiști atunci când își setează un obiectiv. Îndeplinirea unor obiective mai mici însă în mod constant poate fi mult mai încurajatoare decât atingerea unor obiective imense într-un interval de timp considerabil.
De asemenea, nativii Taur se tem de singurătate, aceasta fiind una dintre cele mai constante temeri din viața lor. Această teamă de singurătate vizează în special latura sentimentală. Ești o persoană care este pregătită să dea tot ce are mai bun pentru o relație și îți este destul de greu să concepi faptul că persoana pe care o ai lângă tine se poate să nu îți împărtășească atitudinile și comportamentul în relația sentimentală așa cum ar fi normal.
În cazul nativilor Gemeni, vorbim despre o temere legată de calitatea lucrurilor pe care le fac; tind spre perfecțiune și țin foarte mult cont de părerea persoanelor din jur. Teama de a nu face lucrurile conform așteptărilor pe care le au ceilalți este imensă, iar de multe ori sabotează calitatea actului per total. Își doresc cu ardoare să demonstreze cât de capabili sunt. Este bine să diminueze importanța părerilor celorlalți și să se concentreze doar pe grupul de persoane apropiate și pe sugestiile lor.
Posesorii semnului zodiacal ale Racului sunt foarte speriați de sarcini care solicită un angajament, un grad de responsabilitate. De obicei, preferă calea ușoară și sunt speriați de faptul că, la un moment dat, vor fi nevoiți să aleagă calea cea grea sau, pur și simplu, vor fi puși în fața faptului împlinit. Este important să începi să iei lucrurile mai în serios, să îți asumi unele lucruri dacă vrei să îți înfrângi această temere.
Nativii Leu nu se pricep prea bine la a-și gestiona viața și se tem să nu piardă persoanele care sunt la cârmă, cele care îi îndrumă și care îi ajută să obțină lucrurile pe care și le doresc. Această temere va fi o constantă în viața dumneavoastră dacă nu vă luați inima în dinți să reușiți și pe cont propriu. Sfatul specialiștilor astrologi este să începeți să faceți lucruri singuri, să vă dați singuri cu capul pentru a învăța niște lecții, deoarece aceasta este singura soluție a problemelor dumneavoastră.
Persoanele din zodia Fecioară sunt, în general, unele foarte ambițioase și care muncesc foarte mult pentru a realiza ceva, a-și îndeplini obiectivele pe care și le-au setat și a lăsa ceva material în urma lor, o dovadă incontestabilă a performanțelor lor. Cea mai mare temere a lor este haosul, situațiile noi, deoarece nu știu prea bine cum să gestioneze anumite lucruri atunci când sunt puse în mijlocul acțiunii , în conformitate cu datele bustle.com. E util să apelați mai des la spontaneitate și să nu vă fie frică să luați decizii pe moment, deoarece instinctul vă poate îndruma corect.
În ceea ce îi privește pe nativii Balanță, cea mai mare temere a lor este reprezentată de angajament și responsabilitate, mai ales atunci când nu există cineva care să îi ajute, să îi împingă de la spate. Este indicat ca treptat să inițiați anumite lucruri de unii singuri, să faceți mai multe experimente în viața de zi cu zi și să culegeți rezultatele bune, sfaturile, lecțiile din ceea ce faceți, pentru a vă crea propriul bagaj de înțelepciune și a nu mai depinde de o anumită persoană din viața dumneavoastră.
Cea mai mare temere a nativilor Scorpion este să își piardă esența proprie, ceea ce definește farmecul lor personal, și anume, personalitatea lor puternică. Ei sunt un cumul de emoții și reacții, iar acest lucru nu este plăcut de toată lumea și știu asta din capul locului; încercați să nu mai țineți cont chiar de toată lumea, nu vă puteți face plăcut de toată lumea, așa că ar fi bine să vă concentrați strict pe persoanele care vă interesează cu adevărat.
Pentru nativii Săgetător este foarte important să socializeze, să întrețină niște relații, niște interacțiuni cu persoane, să schimbe idei, să se afle în mijlocul oamenilor. Temerea lor cea mai mare este exact asta, să piardă aceste lucruri atât de valoroase pentru ei. Pentru aceștia, se recomandă să se păstreze onești în raport cu ceilalți, desigur, și să fie naturali, deoarece doar în felul acesta îi vor păstra pe oamenii buni în preajma lor.
Pentru nativii Capricorn, o temere destul de mare este aceea de a fi prinși în ceva, fie fizic, fie emoțional. Îți este teamă ca nu cumva sentimentele reprimate sau de moment să îți saboteze parcursul personal sau profesional, să nu te oprească din viața ta de zi cu zi. Sfatul specialiștilor astrologi este să conturezi în jurul tău un spațiu care să fie vizibil, astfel încât toată lumea să știe exact de existența lui și să nu întreacă această limită.
În ceea ce îi privește pe nativii Vărsător, frica lor cea mai mare este aceea de a dezamăgi persoanele dragi prin intermediul nereușitelor lor. Lor le place foarte mult distracția, iar acesta poate fi una dintre piedicile care li se pun în drumul spre performanța lor. Nu vă abateți de la ceea ce vă place însă încercați să îmbinați utilul cu plăcutul, astfel încât să aveți și rezultate palpabile din ceea ce faceți și ca eforturile pe care le depuneți pe lângă să nu fie în zadar.
Pentru persoanele din zodia Pești, cea mai mare temere este legată de despărțire, de a fi departe de persoanele dragi lor, printre cele mai importante fiind familia. Cu toate acestea, ești obligat să pleci pentru a face ceva cu viața ta, astfel încât să nu bați pasul pe loc. Fă mișcări rapide și gestionează timpul în așa fel încât să existe un echilibru între viața profesională și cea personală! Nu este un lucru imposibil, mulți au făcut-o înaintea ta și, cu siguranță, și tu ești capabil să te descurci cu asta…
Citește și: Cum să-ți protejezi sănătatea în funcție de zodie: Leii ar face bine să fie mult mai atenți la alimentație