HOROSCOP: Săptămână grea pentru 3 zodii: Rac…

Share

Săptămâna aceasta va fi una extrem de grea pentru nativii din trei zodii, aceștia fiind supuși mai multor situații negative. Vor trebui să treacă prin momente destul de tensionate și își vor pierde cumpătul destul de des.

Rac

Sectorul sentimental al Racilor este la pământ în perioada aceasta, iar cel mai rău va fi în această săptămână. Inima lor va trece prin multe și, oricât de mult ar încerca să facă ceva în această privință, le va fi foarte greu.

Certurile din cuplu, reproșurile, cuvintele aruncate doar de dragul de a spune ceva, dar și aflarea unor secrete destul de vechi, dar și de dureroase, îi vor face pe nativii Rac să aibă parte de cea mai dezastruoasă săptămână din punct de vedere sentimental.

Se vor simți trădați, abandonați, neînțeleși, folosiți. Vor încerca fel de fel de lucruri pentru a scăpa de toate stările negative care îi vor încerca pe parcursul acestei săptămâni, dar nimic nu îi va ajuta.

Oricât de mult ar încerca, vor trebui să suporte toate aceste lecții dureroase, deoarece nu pot schimba cursul destinului.

Cum în orice rău există până și cea mai mică fărâmă de bine, Racii au șanse foarte mari de a învăța ceva din toate aceste lucruri.

Taur

Tot sectorul sentimental va fi cel care le va da bătăi de cap și nativilor Taur. Aceștia ar face bine să se aștepte la o despărțire pe parcursul acestei săptămâni, deoarece este mai mult decât previzibil acest lucru.

Chiar dacă au încercat să amâne acest moment și au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a evita acest final și a schimba mersul lucrurilor, se pare că viața îi va despărți de partenerul de cuplu.

Numărul certurilor a început să fie din ce în ce mai mare, iar subiectele de la care au început aceste neînțelegeri sunt unele destul de importante, dar și de sensibile pentru Tauri.

Se pare că toate discuțiile pe care le-au avut cu partenerul de cuplu nu au fost de ajutor și nu au reușit să ajungă la un numitor comun. Chiar dacă vor încerca, inclusiv acum, să facă ceva pentru a opri toată această avalanșă de sentimente negative care se abat asupra lor, nu vor reuși și vor fi nevoiți să accepte situația.

Așadar, săptămâna aceasta va fi una extrem de grea pentru nativii Taur, deoarece vor pune punct unui capitol extrem de important din viața lor, în ciuda tuturor eforturilor lor.

Fecioară

Nativii Fecioară se vor certa cu toți și pe toate subiectele. De la familie, la prieteni, de la colegii de muncă, la străini, Fecioarele parcă vor pierde controlul asupra lucrurilor pe care le fac și vor începe să se certe.

Nu se vor înțelege cu nimeni, le va fi aproape imposibil să își păstreze calmul și să nu se enerveze, iar toți nervii lor vor fi vărsați pe cei din jur, chiar dacă aceștia nu au nicio vină.

Sarcinile de la locul de muncă, problemele de acasă, neînțelegerile cu prietenii, dar și toate persoanele noi cărora vor trebui să li se alăture pentru diferite proiecte reprezintă motivele pentru care situația va scăpa de sub control.

Nimeni nu va scăpa de reproșurile și certurile Fecioarelor și, oricât de mult ar încerca cei din jur să îi calmeze, pe atât de mult se vor enerva și mai tare, iar certurile vor degenera mult mai mult.

Nimeni nu va putea să îi calmeze pe nativii Fecioară sau să așeze lucrurile și vor trebui să renunțe la aceste idei…

Cel mai bine ar fi ca nativii Fecioară să nu aibă accese de furie, deoarece vor avea mult de suferit.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news