Cât timp îți ia să te îndrăgostești în funcție de zodie

Share

Suntem în luna martie, o lună a iubirii și a începuturilor. Dragostea plutește în aer și atmosfera aceasta te face să visezi. Și poate chiar să te îndrăgostești. Știi tu, fluturi în stomac, visatul cu ochii deschiși. Ei bine, dragostea se manifestă diferit la fiecare dintre noi. La fel și îndrăgostirea. Astăzi noi îți spunem cum se manifestă fiecare zodie când vine vorba de îndrăgostire. Cât timp îți ia ție?

  1. BERBEC

Poate părea surprinzător, dar Berbecii se îndrăgostesc foarte repede. Poate și datorită firii lor aventuroase, care iubește provocările. Cert este că li se aprind călcâiele destul de repede. Însă, la fel de repede se pot și răzgândi, asta de obicei din cauza fricii lor de a-și asuma angajamente.

  1. TAUR

Taurul se numără printre zodiile care se îndrăgostesc cel mai ușor. Mereu sunt în căutarea unei persoane căreia să se poată dedica în întregime, căreia să îi ofere inima și pe care să o cucerească prin gesturile lor. Atenție, nu toată lumea este la fel de entuziasmată ca tine!

  1. GEMENI

Maeștrii flirtului de multe ori nu își dau seama când cad în capcana îndrăgostirii. Nu îți face griji, nu trebuie să fii mereu în postura de cuceritor. Te îndrăgostești și tu destul de des și de multe persoane. Recunoaște, îți place să fii îndrăgostit!

  1. RAC

Racii se îndrăgostesc extrem de repede. Îți ține cineva ușa de la intrare, îți oferă cineva scaunul, un compliment aici, un zâmbet acolo, până și cele mai mici gesturi te fac să te gândești foarte departe și să ți se pună pata. Deși a mai fost rănit în trecut, acest lucru nu îl oprește din a simți din nou fiorii dragostei.

  1. LEU

Nevoia de control și siguranță te opresc din a te avânta cu capul înainte și de a te îndrăgosti imediat. Dragostea la prima vedere nu este o expresie des întâlnită la tine. Tu ai nevoie să fii sigur de sentimentele celuilalt și chiar tinzi să te întrebi dacă e suficient de bun pentru tine.

  1. FECIOARĂ

Analiza detaliată și multitudinea de gânduri nu îți vor da pace nici când vine vorba de acest capitol. Ar trebui să lași la o parte aceste obiceiuri când vine vorba de dragoste. Permite-ți să te îndrăgostești mai repede, lăsând deoparte fricile!

  1. BALANȚĂ

Nu ești genul de persoană care să se lase cuprinsă de sentimente și să se îndrăgostească prea repede. Ție îți place să analizezi părțile bune, părțile rele, avantajele, dezavantajele. Dar după ce termini de pus în balanță aceste lucruri și te hotărăști, dragostea te așteaptă. Asta dacă nu s-au risipit norii roz de iubire cât timp ai analizat tu.

  1. SCORPION

Deși te lași greu cucerită, în adâncul inimii tale abia aștepți să simți din nou fluturi în stomac. Bineînțeles, după multe dovezi de iubire, pentru că nu te lași ușor. Însă, cel care vrea să te cucerească va fi recompensat – tu ești o fire pasională, ai o energie care îi atrage pe ceilalți și îi vei copleși cu multă afecțiune.

  1. SĂGETĂTOR

Săgetătorii adoră să fie îndrăgostiți. Mereu sunt în căutarea unor astfel de experiențe și nu durează mult până cazi victimă dragostei. Fluturașii, visurile, florile, toate acestea îți plac. Îți place tot ceea ce ține de dragoste și abia aștepți să îți poți revărsa afecțiunea asupra cuiva.

  1. CAPRICORN

Poate fi considerată zodia care se îndrăgostește cel mai greu. Impui anumite limite când vine vorba de capitolul iubire, îți place să fii 100% sigur că este vorba despre dragoste și relații serioase. Nu îți place să fii luat prin surprindere, dar, cine știe? Poate te vei îndrăgosti și tu la prima vedere.

  1. VĂRSĂTOR

Deși te îndrăgostești destul de greu și nu cazi ușor în plasă, când totuși faci acest lucru, îți place. Îți place să fii iubită și ești foarte fascinată de persoana de care ești îndrăgostită. Te dedici relației voastre și vrei ca amândoi să evoluați…

  1. PEȘTI

Ești sub semnul unei zodii ai cărei nativi se îndrăgostesc foarte repede. Însă, la fel de repede îți pierzi și interesul, mai ales dacă în zare apare o nouă cucerire. Atenție însă: de multe ori regretele te vor bântui și te poți trezi noaptea întrebându-te dacă ai luat cele mai bune decizii. Nu te grăbi, nu sări etapele și bucură-te de emoțiile dragostei!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente