Omleta cu sparanghel, ton si ceapa verde

Share

Omleta cu sparanghel, ton si ceapa verde este o reteta sanatoasa, care va fi gata in doar 15-20 de minute.

 Omleta cu sparanghel, ton si ceapa verde

Omleta cu sparanghel, ton si ceapa verde reprezinta o alternativa savuroasa la reteta pentru omleta clasica. Va prezentam cum puteti pregati o cantitate pentru 4 portii.

Ingrediente pentru omleta cu sparanghel, ton si ceapa verde:

Pentru omleta:

  • 1 mana de sparanghel
  • 185 g ton in ulei (o cutie)
  • 4 cepe verzi
  • 6 oua
  • 20 g unt
  • 1 lingura de capere
  • 2 linguri de menta verde, proaspata
  • 50 ml smantana ingrosata
  • o mana de marar verde
  • piper
  • sare

Pentru decor la servire:

  • putina ceapa verde, cruda
  • cateva fire de marar maruntit
  • frunze de menta
  • frunze de salata in diverse sortimente, la alegere

Mod de preparare pentru omleta cu sparanghel, ton si ceapa verde:

  • Curatati sparanghelul si taiati-l fin pe diagonala, maruntiti caperele, curatati si taiati marunt cepele verzi, mararul si menta.
  • Scurgeti uleiul din conserva cu ton si pastrati doar bucatile de peste.
  • Intr-un bol bateti usor cele sase oua, apoi adaugati smantana, presarati sare si piper.
  • Fierbeti sparanghelul, apoi il lasati deoparte pentru 1 minut, dupa care il treceti prin apa rece si scurgeti bine.
  • Incingeti grill-ul la temperatura inalta.
  • Topiti untul intr-o tigaie mica si adanca, la temperatura medie spre inalta, apoi adaugati ceapa, caperele si prajiti agitand tigaia timp de unul-doua minute. Dupa aceea, adaugati sparanghelul, tonul, mararul si menta; perpeliti-le usor prin agitare, pana cand se combina, apoi adaugati amestecul cu oua si reduceti temperatura la nivel mediu pentru doua-trei minute, pana cand devin aurii la baza.
  • Luati tigaia de pe foc si asezati-o pe grill, apoi lasati la copt timp de unul-doua minute.
  • Dupa coacere, asezati omleta pe platourile de servire si adaugati ceapa verde maruntita, marar tocat, frunze de menta si de salata, dupa preferinta…

Pofta buna!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente