Home / Stiri / Întâmplare ciudată într-un avion

Întâmplare ciudată într-un avion

Unei femei i-a fost frică să se așeze lângă persoana musulmană care avea locul următor în avion.

Întâmplare ciudată într-un avion

Jiva Akbor a pornit din Glasgow, Scoția, către Malaga, Spania, dar a avut parte de un incident neplăcut, care mai apoi s-a transformat într-o oportunitate pentru prietenii noi.

Aceasta scria un mesaj unui prieten, în care își exprima părerea de rău că acestuia i s-a stricat maşina. În mesaj era scris “sper ca Allah să vă facă ziua mai bună”, dar acest sms a speriat-o pe Beverly, care era cu fiul ei și care trebuia să ocupe locul de lângă Jiva.

Atunci când aceasta a văzut mesajul, s-a panicat și a refuzat să se așeze lângă Jiva. Pentru a nu crea probleme, Jiva a liniștit-o pe Beverly în 15 minute, explicându-i că  „Allah” înseamnă ”Dumnezeu” în arabă, iar cele două au discutat apoi tot zborul despre religia fiecăreia.

“După 15 minute de conversație, am simţit că se calmează şi că acceptă ceea ce îi spun. I-am atins mâna şi am asigurat-o că nu reprezint o amenințare. I-am spus că eu cred în Dumnezeu şi îl menţionez în conversaţiile mele drept Allah”, a povestit Jiva pe pagina ei personală de Facebook.

“În cele 20 de minute de zbor rămase, am încurajat-o să îmi pună orice întrebare şi i-am promis că voi răspunde cât de bine pot, dar Beverly îmi tot repeta cât de rău îi pare”, a adăugat aceasta…

Neașteptat, cele două au rămas prietene, au făcut schimb de numere de telefon și vorbesc destul de des.

Loading..