In lipsa Credintei, apare indoiala

177

În ciuda diferitelor planuri în care știința și religia se află în conflict, credința și îndoiala apar ca doi termeni opuși, des manifestați în rândul oamenilor, ca atitudine față de religie. Credința este elementul esențial al fiecărei religii, îndoiala apare, în schimb, pe cale științifică, atunci când nu credem, când nu ascultăm, când nu suntem dispuși să vedem anumite lucruri. Cei care se îndoiesc exercită o lipsă a credinței.

Credinta

Oamenii religioși, în special teologii și preoții susțin faptul că religia are drept component principal credința, argumentând că sunt destule motive raționale pe baza cărora credința poate fi justificată.

Încrederea în știință și în Creștinism

În anul 1980, Thomas Torrance explica în cartea sa Încrederea în Știință și în viața creștină faptul că credința este corelată cu raționalitatea intrinsecă a obiectului și cu realitatea creată de acesta, precum și cu puterea pe care obiectul o manifestă.

Teologii respectă, în schimb, această doctrină a credinței și dogmele religioase, din diverse motive bazate pe rațiune, cel mai probabil cu scopul de combate opoziția între credință și îndoială în rândul oamenilor și de a opri răspândirea tezelor cu referire la acest aspect, în rândul omenirii.

3 tipuri de credință

Credința este încrederea implicită pe care o avem într-o persoană, un lucru sau o idee, de cele mai multe ori fără să cerem dovezi. Oamenii de știință consideră că nu e pic de credință în știință, iar oamenii religioși spun despre aceștia că munca lor se bazează, în special pe credință.

De ambele părți există dreptate, însă cuvântului „credință” nu i s-a lămurit în totalitate adevăratul înțeles. În acest context, este important să menționăm cele trei tipuri de credință despre care se vorbește și în prezent:

Să luăm următorul exemplu: Acceptăm, prin credință, cine este tatăl nostru. Când suntem tineri, luăm de bun cuvântul profesorilor noștri și avem încredere că ce spun ei, este corect. Bem suc de fructe sau lapte din cutia pe care am cumpărat-o din supermarket, crezând că nu are nimic dăunător în ea. Călătorim cu avionul, având încredere deplină în pilot.

Este imposibil să înaintăm în viață fără să acceptăm anumite lucruri ca fiind adevărate, fără să avem întâi confirmarea lor. Putem descrie acest tip de credință ca tip A, sau tip cotidian. O putem numi încredere, în primul rând. Credința cotidiană este o asumare că nu vorbim despre o rațiune pe deplin justificată, dar a cărei probabilitate de a fi corectă este atât de mare, încât ne asumăm riscul de a crede. În unele cazuri, pur și simplu nu avem de ales.

Acum, să luăm în considerare următoarele exemple: lucrările lumii sunt sau, eventual, vor fi, inteligibile minții umane, fiecare fenomen din lumea fizică poate și va fi explicat în termeni coerenți și raționali. Nimic nu e la voia întâmplării, fiecare lucru are o cauză. Ceea ce se întâmplă de două ori se va întâmpla și a treia oară. Soarele va răsări mâine. Niciunul dintre aceste lucruri nu poate fi dovedit pe baza unor argumente logice. Și totuși oamenii le acceptă ca fiind adevărate. Deci, și acestea intră în categoria credinței. Putem să le numim exemple comune credinței sau de tip B.

Al treilea tip de credință, sau cea de tipul C, o putem recunoaște prin următoarele exemple: Moise a primit Cele Zece Porunci direct de la Dumnezeu. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a venit să salveze omenirea. Mohamed a primit cuvântul lui Dumnezeu de la Gabriel.

Acest tip C se mai numește și credința religioasă, pentru că devine relevantă în contexte religioase. Asemenea tip de credință, fără demonstrarea validității propozițiilor, este explicată în școli sau în doctrinele religiei tradiționale. Asemenea credință neîndoielnică nu este ceva pentru care omul trebuie să fie pregătit, cum ar fi în primul tip de credință, A. Credința religioasă este relativă tradițiilor istorice, cărților și, cel mai mult, este asociată cu spiritualitatea individului. Credința religioasă aparține celor credincioși sau membrilor bisericii. Este o credința spontană, voluntară și bazată pe acceptarea faptului că lucrurilor pot sau nu pot fi dovedite întotdeauna.

Credința

Credința este un element esențial în religie. De obicei, dar nu întotdeauna, credința se referă la lipsa întrebărilor referitoare la un lucru și, cel mai mult, la lipsa întrebărilor despre existența lui Dumnezeu. Chiar și în religia ateistă, Budismul, se practică credința. Oamenii cred în ceva anume, fără a se îndoi. Credința este, implicit, încrederea în ceva nematerial, neevident sau greu tangibil și recognoscibil.

Îndoiala

Îndoiala este o stare a minții. Se referă la o condiție pe care oamenii nu sunt dispuși să o accepte sau să-i facă față. Când ne îndoim de ceva, înseamnă că nu suntem siguri despre corectitudinea faptelor, acțiunilor, propozițiilor persoanelor sau chiar existența cuiva sau a ceva anume.

Precum „credința”, cuvântul „îndoială” este folosit într-o mare varietate de contexte, cu diferite înțelesuri.

În lipsa credinței, apare îndoiala

Este ceva firesc să spunem că atunci când nu avem credință apare îndoiala. Îndoiala este oponentul credinței și nu ne vom îndoi niciodată de ceva, atât timp cât avem încredere, la fel cum nu ne va fi niciodată greu să ne îndoim de cineva, dacă nu există încredere față de acea persoană…

Astfel, pentru a putea avea încredere, trebuie să scăpăm de orice urmă de îndoială.