Ciorba de fasole cu spanac este o rețetă ușor de preparat, gustoasă și echilibrată în nutrienți.
Ciorba de fasole cu spanac este gata în circa 25 de minute. Vă prezentăm cum puteți prepara o cantitate pentru două-trei porții.
Ingrediente pentru ciorbă de fasole cu spanac:
- o cană de fasole albă, spălată și scursă
- 115 g spanac
- un litru de supă de legume
- 6 căței de usturoi feliați subțire
- o ceapă potrivit de mare, tocată mărunt (circa o cană)
- o tulpină de țelină, tăiată cubulețe (circa ½ cană)
- o linguriță de rozmarin verde, tocat
- 2 linguri de zeamă de lămâie proaspăt stoarsă
- o frunză de dafin
- ¼ cană de ulei de măsline
- piper negru măcinat
- sare
Mod de preparare pt ciorbă de fasole cu spanac:
- Încingeți două lingurițe de ulei de măsline, la temperatură ridicată, apoi adăugați ceapa, țelina, usturoiul, rozmarinul, și amestecați frecvent, timp de circa patru minute, până când ceapa și usturoiul s-au înmuiat, fără să să capete o nuanță de brun.
- Adăugați supa de legume, frunza de dafin și fasolea, iar după ce dă în clocot, reduceți temperatura și lăsați să fiarbă la foc mic pentru zece minute.
- Adăugați apoi spanacul și lăsați să fiarbă în continuare, circa cinci minute.
- Presărați sare și piper după gust, apoi o acriți cu zeama de lămâie.
- Serviți ciorba imediat, adăugând deasupra, în fiecare farfurie sau bol, uleiul rămas…
Poftă bună!