Chiar dacă viața sentimentală a Andreei Marin nu a fost roz, trecând prin diverse schimbări și despărțiri, se pare că vedeta s-a îndrăgostit din nou.
La șapte luni de la despărțirea de Tuncay Ozturk, Andreea Marin și-a dat o nouă șansă la iubire, asumându-și o relație nouă. Astfel, au apărut primele imagini cu noul iubit al vedetei, surprinse într-un centru comercial.
Andreea Marin pare în culmea fericirii la brațul noului iubit, care se pare că este de aceeași vârstă cu ea. Vedeta a fost întrebată dacă bărbatul este noul ei iubit, însă a refuzat să ofere un răspuns în această privință…
Bărbatul nu face parte din showbiz, dar are o situație financiară foarte stabilă, ceea ce i-a oferit și mai multă încredere „zânei”.