Stilul de viata este un factor esential in sansele dezvoltarii cancerului, la fel ca si fumatul, consumul in exces de bauturi alcoolice si expunerea excesiva la soare. Iata cauzele cel mai des intalnite care pot declansa cancerul.
Alcoolul – Oamenii de stiinta au descoperit faptul ca alcoolul este una dintre cauzele cancerului, chiar si daca este consumat in cantitati reduse. Alcoolul este asociat cu circa 30% din totalul deceselor cauzate de cancer, iar cele care sunt intalnite cel mai des sunt cazurile cu cancer la san, hepatic, colorectal si esofagian.
Carnea si pestele la gratar – Acestea cresc riscul aparitiei cancerului colorectal si de prostata. Este cunoscut faptul ca aceste carnuri (porc, vita, peste, pui) gatite la temperaturi mari (gratar sau tigaie) pot forma substante chimice periculoase, in momentul in care intra in contact cu o flacara deschisa.
Protectia solara – Radiatiile ultraviolete pot duce la aparitia cancerului de piele, insa este stiut faptul ca si cremele pentru protectie pot amplifica acest risc, dar, cu toate acestea, cercetatorii nu recomanda renuntarea la aceste creme, pentru ca studiile sunt abia la inceput.
Programul de noapte – Pe langa dezechilibrarea somnului, la femei poate creste si riscul dezvoltarii cancerului la san. Conform studiilor, femeile care muncesc ca asistente medicale ori au alte joburi pe timp de noapte prezinta riscuri mai mari de imbolnavire.. conform informațiilor oferite de nhs.uk.
Emisiile motoarelor care functioneaza cu motorina – Studiile recente ale emisiilor de gaze au ajuns la concluzia ca motoare pe motorina sunt cancerigene, observandu-se cresterea ratei deceselor cauzate de cancerul pulmonar in randul persoanelor expuse la emisiile acestor tipuri de emisii.Numarul deceselor este de trei ori mai mare, in ultimii ani, din cauza respirarii aerului poluat de motoarele diesel.
7 comentarii
Potrivit articolului intelegem ca fumatul oare nu e o cauza ?
Deci fumatorii pot sta linistiti ?
@Cristian,autorul specifica chiar la inceputul articolului – „la fel ca si fumatul…”dar eu incerc sa adaog ca nu doar cele enumerate de autor sunt cauzele cancerului ci si stresul,frigul alimentatia proasta,igiena ,etc si daca citim multe articole cu referire la cancer vom descoperi mult mai multe cauze. Curiozitatea este ca sunt multi care consuma alcool si fumeaza dar nu au cancer sau nu au murit de cancer si sunt multi care nu cunosc gustul de alcool si tigara si au cancer. Nici nu stim de ce trebuie sa ne ferim ca sa nu capatam aceasta boala crunta .
„Nu te îmbolnăvește ceea ce macini,
ci ceea ce lași să te macine”
spunea un ‘cineva’ deosebit de înțelept.
Poți mânca și c…t,
dacă te afli într-o dispoziție bună,
te vei simți excelent.
Dar, orice mâncăruri și băuturi,
recomandate cu căldură de nutriționiști,
le vei consum când… ‘inima ți-e albastră’,
te vor îmbolnăvi, inclusiv, de cancer.
Anuntati-o pe dna Gorghiu…cine bea si mananca sa-si plateasca toti tratamenul!!!
cancer?hmmm…tot citim articole cu ce sa nu…ce sa da…iar de baut si fumat a facut-o omu de sute de ani si au trait bine merci,acum mai nou cafeaaua e magica…pai americanu o bea ca apa si degeaba,e cancerul in floare la ei,stress ul iar e un factor care se tot vehiculeaza ca e factor principal de cancer,ar insemna ca spitalul 9 sa fie de oncologie…parerea mea este ca viata trebuie traita frumos,echilibrat…ptr ca e dovedit stiintific…CANCERUL apare oriunde in organism si la oricine….alte boli tin intr-adevar de cantitatea de alcool,tigari si alte mzerii care le inghitim
Citez
” cremele pentru protectie pot sa amplifice acest risc, insa cu toate acestea cercetatorii nu recomanda renuntarea la aceste creme, pentru ca studiile sunt abia la inceput.”
Bineinteles pentru ca INDUSTRIA FARMACEUTICA/COSMETICA trebuie sa prospere in continuare.
Iar in legatura cu tampenia numita „legea preventiei”. Intai sa fie dotate toate spitalele si cabinetele cu tot ce e necesar. In afara catorva locuri in rest e jale in unitatile medicale din orasele medii si mici sau in mediul rural.
Birocratii de la casa de sanatate si companiile farmaceutice ar fi beneficiarii „preventiei” iar liberalii sunt foarte galantoni sa le mai arunce un os.
citesc de ceva vreme tot felul de articole despre alimentatie, vicii si aparitia diferitelor boli si ce e mai grav instalarea cancerului si am observat un lucru despre care putini scriu .Eu cred ca adevaratele probleme sunt cauzate de excesul de pesticide insecticide fungicide etc cu care sunt tratate plantele care ulterior devin hrana.O alta cauza este folosirea de stimulente(steroizi) pentru cresterea animalelor intr-o perioada de timp record ,iar pentru a pune si mai mult punctul pe I aduc in atentie problema conservantilor care sunt fitilele la bombele mentionate anterior.Strabunii nostri mancau mancarea gatita dupa o zi pe alta iar seara dupa o zi de munca istovitoare beau o mosoaica de vin si traiau peste 80 ani fara probleme.