Patru zodii, cu Leii în rolul principal, intră într-un ciclu de triumf și abundență

Share

Racii se reîntâlnesc cu o persoană din trecut, Leii fac investiții profitabile, iar Săgetătorii iau unele decizii cu impact pozitiv asupra calității vieții. Iată ce au pregătit astrele pentru azi!

Berbec
Berbecii își doresc să-și trăiască viața altfel. Simt că au făcut prea multe compromisuri în ultima vreme și că s-au pus pe locul doi, ceea ce le generează multe frustrări. Schimbarea modului de gândire îi determină să ia unele decizii importante, chiar dacă riscă să rănească unele persoane apropiate.

Taur
Taurii redescoperă persoanele din anturajul lor și sunt mai atenți la calitățile acestora. Constată că au mai multe de învățat decât credeau și au tendința să preia unele modele care se pliază personalității lor. Acest lucru le este benefic și îi ajută să se dezvolte pe plan personal.

Gemeni
Gemenii își descoperă unele abilități noi și vor să le exploateze la potențialul maxim. Stima de sine crește considerabil, motiv pentru care sunt pregătiți pentru provocări mai mari. Se țin departe de conflicte și discuții în contradictoriu, conștienți fiind că se încarcă cu energii negative.

Rac
Racii se reîntâlnesc cu o persoană din trecut. Lasă orgoliul deoparte și admit că au greșit în unele situații. Nu le este ușor să se vadă în anumite ipostaze care nu le fac cinste, însă acesta este primul pas spre vindecarea lor spirituală. Pe termen lung, acceptarea este cea mai bună decizie.

Leu
Leii fac investiții profitabile, iar bugetul lor se rotunjește simțitor. Grija banilor îi face mai distanți de prieteni și de membrii familiei, primind, astfel, reproșuri în acest sens. Sunt într-o situație delicată și trebuie să analizeze dacă dorința de a se elibera financiar le compromite relațiile cu cei dragi.

Fecioară
Fecioarele dau dovadă de mult tact în situații-limită. Provocările se țin lanț, însă, cu multă precizie și încredere în forțele proprii, reușesc să rămână într-un echilibru psihic. Sunt ajutați de persoanele apropiate, lucru care le demonstrează că au pe cine se baza în momente de cumpănă.

Balanță
Balanțele își folosesc șarmul pentru a ajunge mai aproape de obiectivele stabilite. Nativii acestei zodii sunt mai determinați să trăiască o viață frumoasă și să nu mai simtă grija zilei de mâine. În același timp, au grijă să nu-i neglijeze pe cei dragi și le acordă empatie, sprijin și multă încredere.

Scorpion
Scorpionii sunt dispuși să facă unele sacrificii de dragul relației cu persoana iubită. După o serie de reproșuri și conflicte, constată că au greșit mult și își corijează defectele. Situația amoroasă se ameliorează semnificativ, iar tensiunile sunt înlocuite de momente tandre și afecțiune.

Săgetător
Săgetătorii iau unele decizii care îi pun pe drumul cel bun. Evită un impas financiar și conflictele cu membrii familiei, ceea ce îi ajută să se ocupe de alte probleme mai urgente. Simt sprijin din partea persoanelor apropiate și primesc sfaturi utile.

Capricorn
Capricornii învață o lecție importantă de la o persoană pe care o văd pentru prima dată. Aflați într-un moment vulnerabil, aveau nevoie de o a doua părere. Având această nouă imagine de ansamblu, sunt capabili să ia deciziile corecte.

Vărsător
Vărsătorii au parte de momente de relaxare. Ultima perioadă a fost încărcată de sarcini și reponsabilități, însă decid că e timpul să se gândească și la propria persoană. Petrec mai mult timp cu prietenii și desfășoară numai activități care le fac plăcere.

Pești
Peștii sunt surprinși plăcut de persoana iubită. Când credeau că relația se află într-un moment dificil, partenerul face un gest spontan și plin de romantism, făcându-i să simtă, din nou, fluturi în stomac. Iubesc ca în prima zi, iar intensitatea sentimentelor îi face euforici și plini de speranță…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news