Egalitatea totala intre sexe nu a existat niciodata. Milioane de oameni de pe intreg globul au sustinut ca spera si isi doresc pacea mondiala si egalitatea, dar oare exista acestea cu adevarat? Ca oameni, avem o latura iubitoare, iar o parte din noi chiar doreste ca toata lumea sa se inteleaga bine, sa nu mai existe suferinta si rautate intre semeni. La fel cum exista partea buna, exista si o alta, mai intunecata.
Suntem in amestec de elemente dulci si amarui ce formeaza emotiile si comportamentele de care dam dovada de-a lungul vietii si fata de ceilalti semeni. Societatea ne spune ca trebuie sa avem constiinta, sa fim umili, sa ne tratam unii pe ceilalti cu egalitate, dar pentru multi dintre noi, nu este acesta lucrul pe care il dorim. Acest lucru inseamna ca noi, oamenii, suntem atat de rai din fire? Cu siguranta nu, dar inseamna ca suntem fiinte bune de la natura, dar care au de infruntat „demonii” pe care trebuie sa ii tina sub control.
Daca lumea ar fi capabila vreodata sa atinga stadiul de egalitate totala, ce ar insemna acest lucru? Ar insemna ca nu ar mai exista saracie, toata lumea ar imparti lucrurile in mod egal si nu ar mai exista clasele sociale. Nimeni nu s-ar mai ingrijora in privinta competitiei, sau sa isi demonstreze ca poate mai mult, deoarece cu totii am fi cei mai buni. Nu ar mai exista razboaie, pentru ca toata lumea ar avea aceeasi viziune si ar urmari aceeasi schita a unei vieti fericite fara certuri sau conflicte. De asemenea, nu ar mai exista nici discriminare sau rasism.
In timp ce cu totii suntem de acord ca ar fi minunat sa nu mai existe razboaie, discriminare, rasism si violenta, sunt si alte aspecte in care nu ne-am adapta cu usurinta intr-o lume egala. Desi nu este usor pentru majoritatea sa recunoasca, suntem fiinte competitive care pot calca pe alti oameni in picioare in aceasta cursa numita viata, pentru a ajunge in varf. Toti ne dorim sa fim admirati pentru meritele noastre si avem nevoie de public pentru a ne aplauda. Daca am fi cu totii egali, cine ar mai face acest lucru? Cu cine am fi in competitie pentru a demonstra ca suntem mai indemanatici intr-un anumit domeniu? Toati oamenii doresc sa fie in centrul atentiei – unii mai mult decat altii. Este o foame (uneori lacomie) pe care o avem fiecare. Ai auzit despre un prieten sau membru al familiei ca a fost promovat sau ca a obtinut o diploma foarte importanta? In timp ce o parte din tine s-a bucurat foarte tare pentru acea persoana, este foarte posibil ca cealalta parte sa se fi simtit competitiva – ajungand sa doresti sa faci si tu lucruri marete, ca sa te faci remarcat. Nu inseamna ca este neaparat un lucru rau, dar reliefeaza inegalitatea.
Ca unii dintre noi sa fim mai impliniti si sa ne aflam in top, este necesar sa existe niste persoane la mijloc, iar altele jos. Daca lucrurile erau impartite in mod egal, la mijloc ar fi confortabil, dar din moment ce tindem spre mai mult de indata ce am atins un anumit punct, dorim sa descoperim moduri noi de a inainta si a avea si mai mult.
Priviti celebritatile si pe cei extrem de bogati, de exemplu. Multi isi manifesta afectiunea si generozitatea donand bani unor organizatii, ca de altfel si implicandu-se in cauze nobile care contribuie la ajutorarea altora mai putin norocosi decat ei. Este un lucru bun si onorabil, demn de remarcat si apreciat, din moment ce sunt si exemple pentru cei din jur. Cu toate acestea, un numar foarte mic dintre acestia aleg sa aiba cu adevarat un stil de viata modest, pentru a se integra in majoritate. Cei mai multi inca se imbraca in haine de firma, cumpara vile impresionante in diverse parti ale lumii, mananca in cele mai scumpe localuri, conduc cele mai luxoase masini, calatoresc la clasa intai sau cu avioanele proprii si asa mai departe. Arata toate acestea dorinta de egalitate in lume? Nu cred.
De fapt, in momentul in care oricare dintre noi prindem gustul a ceva mai bun, ne simtim impacati cu ideea de a dori mai mult – fara a mai dori sa ne intoarcem la stadiul simplu de la care am pornit, daca nu suntem nevoiti. Asadar, in timp ce inimile ni se frang pentru aceia infometati care sufera, nu inseamna in mod automat ca si noi dorim sa fim la fel. La urma urmei, a hrani pe cei flamanzi si a ajuta la vindecarea celor bolnavi este o treaba – dar daca avem succes si ducem o viata confortabila – cine ar mai face acele lucruri la care noi nu ne prea incumetam? De exemplu, cand iesim sa mancam la restaurantul preferat – cine va prelua comanda? Cine ne va servi mancarea? Cine va mentine toaletele curate in baile pe care le folosim? Cine se va ocupa de designul si de cusutul hainelor pe care le purtam? A fi egali inseamna ca toti ar trebui sa facem aceste lucruri. Poate ca ar fi corect asa, dar nu sunt multi cei carora sa le convina sa se adapteze. Adevarul este, ca ne straduim sa supravietuim in aceasta lume dura si neiertatoare, iar atunci cand reusim sa ne atingem anumite obiective, dorim sa ne simtim recompensati.
Vrem sa ne bata usor cineva pe umar si sa ne spuna ca am facut treaba buna. Vrem sa se discute despre noi, despre cat de super si de fabulosi suntem. Dorim sa ne recompensam cumparandu-ne acea rochie noua sau acel costum si apoi sa ne serveasca cineva. Vrem ca munca noastra sa fie recunoscuta. Nu face nimeni nimic fara a avea asteptari sau un pret. Cu totii asteptam ceva pentru munca noastra si pentru faptele bune; nu este nimic gratis. Nici macar ajutorul dat bolnavilor sau celor aflati pe moarte nu este ceva pe care il facem de dragul acelor persoane. Facem acel lucru in primul rand pentru noi insine, pentru a ne simti bine ca am procedat corect si pentru a ne indeplini un scop: sa vedem recunostinta in ochii lor pentru ceea ce facem pentru ei, acesta este un pret pe care ni-l stabilim intr-un mod subconstient. Ne asteptam ca acele persoane sa ne multumeasca pentru ce am facut pentru ele, iar daca nu isi arata aprecierea, ne simtim raniti si suparati, etichetandu-i nerecunoscatori si obraznici. Deci, cu totii dorim sa ne simtim importanti si sa vedem ca altii au nevoie de noi, iar ca sa se intample acest lucru, trebuie sa existe persoane care sa necesite ajutor…
Fie ca recunoastem sau nu – majoritatea dintre noi ne dorim sa se descopere leacuri pentru boli, sa se puna capat foametei si violentei, sa aiba toti oamenii dreptul de a fi ascultati si fericiti, dar sa nu fim complet egali – mai ales cand vine vorba de succes. Totusi, nu avem de ce sa ne simtim vinovati pentru aceasta. Este felul nostru de a ne impinge inainte, de a ne forta limitele, de a vedea ce suntem capabili sa facem. Cat timp ne amintim sa nu fim lacomi si sa nu jucam murdar, nu este nimic rau in a dori sa ne simtim bine si sa fim recompensati pentru meritele noastre.
