Începând cu prima zi a lunii viitoare, salariul minim brut pe economie se va majora cu 200 de lei. Prin urmare, fiecare salariat va primi un salariu minim brut de 1.450 de lei. Asta în condițiile în care aproximativ un sfert dintre oamenii – echivalentul a 1,5 milioane – care lucrează cu carte de muncă la noi în țară primesc salariul minim pe economie.
Proiectul de Hotărâre de Guvern inițiat joi, 5 ianuarie, de către Ministerul Muncii, prevede creșterea salariului minim brut cu 16 procente. În prezent, în România, salariul minim brut este de 1.250 de lei pe lună, acest fiind stabilit în primăvara anului trecut. Salariul minim net este de doar 925 de lei pe lună. După majorările de 200 de lei de la 1 februarie, un salariat va primi lunar, în mână, 1.065 de lei, adică cu 140 de lei mai mult ca până acum.
„Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1.450 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,000 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 de lei pe oră”, se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern semnat de noul ministru al Muncii, Olguța Vasilescu.
Angajatorii care nu vor respecta condițiile impuse de noua lege vor fi sancționați contravențional.
„Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 de lei la 2.000 de lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menționat în prezenta Hotărâre de Guvern, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracțiune”, se arată în proiectul de Hotărâre a Guvernului.
Această majorare are însă și repercusiuni asupra altor domenii. De pildă, odată cu mărirea salariului minim pe economie se vor majora și amenzile de circulație, întrucât legea prevede că un punct de amendă este echivalentul a 10% din salariul minim pe economie. Proiectul de Hotărâre de Guvern va intra în vigoare dacă va fi aprobat de Guvern și se va aplica abia după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.
„Din păcate suntem la 20 de zile de la alegeri, aș vrea să reiau niște măsuri care nu puteau fi aplicate de la 1 ianuarie. Unele vor fi aplicate de la 1 februarie. Toate măsurile noastre prevăzute în programul de guvernare vor fi aplicate și adaptate. Obiectivele rămân aceleași, fără excepție, mai mulți români în clasa de mijloc, mai mulți bani în buzunarele românilor, sa începem un program serios de a stopa exodul tinerilor în străinătate, sprijinul pentru fermieri și alte măsuri”, a declarat Liviu Dragnea în urmă cu câteva zile…
Conform aceluiași program de guvernare care majorează și salariul minim pe economie, de la 1 februarie 2017 urmează să se producă și alte modificări: să se elimine impozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, să se elimine contribuția la sănătate pentru pensionari, să se ieftinească medicamentele generice cu aproximativ 35% și să crească bursele pentru studenți.