Cum te ajuta bicarbonatul de sodiu in tratarea infectiei urinare

Share

Bicarbonatul de sodiu are foarte multe beneficii asupra corpului uman, iar în primul rând reușește să trateze infecțiile urinare. De asemenea, mai jos îți vom prezenta care sunt beneficiile bicarbonatului.

  1. Bicarbonatul luptă împotriva infecților urinare

Primele simptome ale unei infecții urinare sunt urinări mult mai frecvente asociate de cele mai multe ori cu usturimi și mâncărimi. Dacă infecția urinară nu este tratată la timp, poate infecta rinichii, iar acest lucru poate duce la o problemă destul de gravă. Pentru a preveni acest tip de infecție, încearcă să adaugi la un pahar de apă o linguriță de bicarbonat de sodiu, pentru că acest lucru te va ajuta la eliminarea infecțiilor din corp. Consumă apa cu bicarbonat timp de zece zile și vei vedea că ai scăpat de infecția urinară.

  1. Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit în locul unui deodorant

Dacă te-ai săturat de toate deodorantele din comerț și de compușii prezenți în acestea, poți folosi bicarbonatul în locul unui deodorant. Tot ce trebuie să faci este să amesteci puțină apă cu acest compus și vei obține o pastă pe care o poți folosi liniștită la fel ca un deodorant.

  1. Bicarbonatul este folosit ca produs pentru curățarea mâinilor

Pentru a scăpa de diferite mirosuri sau de anumite pete la nivelul mâinilor, amestecați trei părți de bicarbonat într-un pahar cu apă și apoi vă ungeți mâinile cu această pastă.

  1. Bicarbonatul de sodiu folosit pentru o mai bună performață sportivă

În cazul alergătorilor, de foarte mult timp se folosesc capsule de bicarbonat care ajută la îmbunătățirea performanțelor, iar în cazul înotătorilor, se folosește pentru că poate crește viteza.

  1. Bicarbonatul folosit pentru o baie relaxantă și exfoliere

Oțetul de mare în combinație cu bicarbonatul de sodiu creează o formulă regăsită doar la Spa. De asemenea, pasta obținută din trei porții de bicarbonat și un pahar cu apă ajută la exfolierea corpului și a feței. Pentru o piele strălucitoare, amestecați patru linguri de ovăz cu puțină apă caldă și cu lingurițe de bicarbonat. Puteți folosi această pastă de câte ori simțiți nevoia.

  1. Bicarbonatul de sodiu revigorează picioarele obosite

Dacă aveți picioarele umflate, amestecați trei lingurițe de bicarbonat într-un recipient cu apă caldă și astfel picioarele voastre se vor relaxa. Bicarbonatul poate fi folosit și pentru exfolierea picioarelor, de câte ori aveți nevoie.

  1. Bicarbonatul folosit pentru ciupituri de insecte sau împotriva erupțiilor de la iederă

Dacă v-au ciupit diferite insecte, aplicați pe rană pasta obținută din apă și bicarbonat, iar senzațiile de mâncărime și usturime vor dispărea. De asemenea, poate fi folosit și pentru erupțiile prezente din cauza iederei sălbatice, calmând zonele afectate.

  1. Bicarbonatul ajută la scoaterea așchiilor

Amestecați într-un pahar cu apă o linguriță de bicarbonat, apoi ungeți zona afectată de către așchie de două ori pe zi. Veți observa că după două-trei zile așchia va ieși singură.

  1. Bicarbonatul folosit pentru arsurile solare

Adăugați într-o cadă, unde se află apă călduță, o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu, apoi stați pentru maximum 15 minute în cada respectivă.

Încercați să nu ștergeți pielea după ce ați ieșit din apă, pentru că astfel bicarbonatul va putea acționa asupra pielii voastre mult mai bine ca un balsam. Însă, dacă nu puteți încerca acest lucru, puteți pune pe zona afectată comprese reci amestecate cu bicarbonat și veți vedea că arsurile se vor diminua…

Acum că ai aflat câte beneficii are acest compus chimic, nu uita să împărtășești și cu prietenele sau chiar cu membrii familiei aceste lucruri! Sigur o persoană va folosi măcar unul dintre beneficii!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news