Scapă rapid de durerile de dinți

Share

Afecţiunile stomatologice se numără printre cele mai frecvente probleme de sănătate. Dacă vă este teamă de stomatolog sau preferați terapiile naturiste, aflaţi că acestea sunt cel mai bun adjuvant în tratarea durerilor de dinti.

Cuprins:

Scapă rapid de durerile de dinți

Principala cauză a durerilor de dinţi este caria, o cavitate săpată în dinte, rezultat al acţiunii acidului care se formează în gură ca urmare a descompunerii resturilor alimentare şi a acţiunii bacteriilor. Netratată la timp, ea va pătrunde tot mai adânc, trecând de stratul de email (smalţul dintelui) şi ajungând la dentină. De aici, bacteriile vor ajunge la pulpa dintelui, pe care o vor ataca, ceea ce va determina intervenţia rapidă a „armatei defensive” a organismului — leucocitele, care vor începe lupta cu bacteriile. Drept urmare, vasele de sânge din pulpă se vor dilata şi vor apasa asupra nervilor dintelui. În acest moment se declanşează durerea, care va deveni tot mai puternică, până când vă veţi hotărî să vă duceţi la stomatolog sau până când nervii sunt distruşi de bacterii. Complicaţiile pot deveni, în acest din urmă caz, foarte periculoase.

Tratamentul stomatologic este, aşadar, de neevitat. In paralel cu acesta, remediile naturiste reprezintă soluţii foarte eficace în tratarea afecţiunilor stomatologice, ajutându-ne nu numai să luptam împotriva durerii şi a infecţiei, ci să ne şi pregătim pentru intervenţia medicală.

Pulpita se calmează cu hrean

Pulpita reprezintă inflamarea pulpei dentare. Durerile sunt violente şi pot iradia în alte părţi ale capului. Se recomandă:
•    Decoctul din rădăcină de hrean. Fierbeţi timp de cinci minute o lingură de rădăcină rasă în 100 ml vin roşu. Lăsaţi să se răcorească şi strecuraţi. Clătiţi cavitatea bucală de mai multe ori pe zi, ţinând ceaiul în gură câte cinci-zece minute.

•    Decoctul din rădăcină de cerențel. Fierbeţi timp de o jumătate de oră două linguriţe de rădăcini şi rizomi in 200 ml apă. Clătiţi gura de mai multe ori pe zi sau aplicaţi pe locul dureros tampoane de vată îmbibate în acest ceai.

Paradontoza — propolisul e soluţia

Paradontoza afectează țesuturile de susținere a dintelui. Dinții se dezgolesc în partea inferioară de învelişul gingival, devenind astfel mult mai sensibili la rece, cald sau dulce. Se recomandă:
•    Rădăcina de hrean. Mestecați zilnic rădăcină de hrean.
•    Decoctul din rizom de scalul-dracului (Eryngium campestre). Fierbeți timp de cinci minute o lingură de rizom uscat şi bine mărunțit la 250 ml apă. Lăsați să se răcorească şi strecurați. Țineți pentru câteva minute decoctul călduț pe locul dureros, clătind uşor gura, de mai multe ori pe zi.
•    Propolisul. Mestecați zilnic câte 5 g propolis, pe care apoi îl puteți înghiți. Aplicată zlinic, această procedură poate duce la vindecarea completă.

Scăpaţi de abcesele dentare cu sulfină

Abcesul reprezintă o pungă de puroi bine delimitată, apărută în urma unei inflamații. În cazul acestuia, mucoasa bucală se bombează în dreptul dintelui, iar durerile devin foarte mari la apăsare.
În faza de debut se recomandă:
•    Infuzia din flori de mușețel. Puneți trei linguri de flori în 250 ml apă clocotită. Lăsați-o să se răcorească puțin și țineți-o în gură cinci minute. Repetați operația din oră în oră.
•    Infuzia din flori de coada-șoricelului. Puneți o lingură de flori în 200 ml apă clocotită. Clătiți gura din oră în oră cu infuzie călduță.
În fazele mai avansate este foarte bun următorul ceai:
•    Infuzia din flori de sulfină. Puneți două lingurițe de flori la 100 ml apă clocotită. Clătiți gura cu această infuzie de mai multe ori pe zi.

Împotriva stomatitei, alegeți muşeţelul

Stomatitele sunt inflamații ale mucoasei cavității bucale, manifestate prin congestie, tumefiere, dureri și uneori chiar răni. Ele pot fi cauzate de microbi, viruși, ciuperci sau de alergii ori intoxicații.
•    Infuzia din flori de mușețel. Procedați conform indicațiilor de la abcesele dentare.
•    Decoctul din frunze de nuc. Fierbeți timp de cinci minute trei linguri de frunze de nuc 250 ml apă. Faceți gargară de mai multe ori pe zi, inclusiv seara, la culcare.
•    Infuzia din frunze de salvie. Puneți două lingurițe 100 ml apă clocotită. Clătiți gura câteva minute la fiecare oră. Este mai eficient dacă adaugați şi mușețel.
•    Infuzia din frunze de mur. Puneți două linguri de frunze la 250 ml apă clocotită. Faceți gargară de mai multe ori pe zi.
•    Decoctul din coajă de salcie. Fierbeţi patru linguri de coajă mărunțită în 250 ml apă. Faceți gargară de mai multe ori pe zi. Eficiența decoctului creşte dacă adăugați câte o lingură de pelin, muşetel şi coada-şoricelului…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news