Supa de quinoa cu naut si ciuperci

Share

Supa de quinoa cu năut și ciuperci este bogată în nutrienți, foarte gustoasă și sănătoasă, poate fi preparată cu orice ocazie.

Supa de quinoa cu năut și ciuperci este ușor de făcut, constituind o alegere minunată pentru zilele în care nu aveți timp sau dispoziție de a realiza mâncăruri complexe. Vă prezentăm cum puteți prepara o cantitate pentru patru porții.

Ingrediente pentru supă de quinoa cu năut și ciuperci:

  • 1 l de supă de legume
  • 300 g de ciuperci Champignon tinere feliate
  • 1 cană de morcovi tineri tăiați cubulețe
  • 2 tulpini de țelină Apio, tăiată cubulețe
  • ½ de ceapă medie, tocată
  • 2 căței de usturoi pisați
  • ½ cană de quinoa clătită cu apă rece
  • o cutie de conservă de năut (scurs)
  • 2 mâini de spanac tânăr, tocat mare
  • 1 lingură de cimbru uscat
  • sare de mare (după gust)
  • piper negru măcinat (după gust)

Mod de preparare pentru supă de quinoa cu năut și ciuperci:

  • Puneți într-o oală supa de legume, ciupercile, morcovii, țelina, ceapa și usturoiul, acoperiți-o cu un capac și lăsați să fiarbă până când începe să clocotească, apoi reduceți temperatura la nivel mediu, apoi înclinați capacul și lăsați să mai fiarbă încă zece minute.
  • Adăugați quinoa și lăsați să fiarbă încă zece minute cu capacul înclinat.
  • Adăugați năutul, spanacul și cimbrul, lăsând oala încă cinci minute pe foc, după care o dați deoparte pentru circa cinci minute, acoperită cu capac.
  • La servire, adăugați după gust sare de mare și piper negru măcinat…

Poftă bună!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news