Home / RELATII / DRAGOSTE / 10 lucruri pe care trebuie să le faci pentru a-ți vedea soția fericită

10 lucruri pe care trebuie să le faci pentru a-ți vedea soția fericită

O căsnicie poate fi fericită doar atunci când ambii parteneri sunt cu adevărat împliniți. Troy Stoneking a afirmat că în cei 25 de ani de căsnicie a învățat faptul că lucrurile mici sunt cele mai însemnate și, deși este conștient că nu este un soț perfect, încearcă mereu să dea tot ce este mai bun pentru a avea parte de o căsnicie reușită.

lucruri-pe-care-trebuie-să-le-faci-pentru-a-ți-vedea-soția-fericită

Acesta consideră că, într-o relație, soția nu trebuie să se îndoiască niciodată de iubirea pe care i-o poartă partenerul de viață. În continuare, Troy propune zece reguli simple care trebuie aplicate pentru a menține o căsnicie fericită.

  1. Nu uita de lucrurile aparent neînsemnate

Dimineața ai putea goli mașina de spălat vase în locul ei. Ajut-o să întindă rufele și fă patul. Aceste lucruri simple îi vor arăta că îți pasă de tot ceea ce ține de casă și relație. Aceste gesturi vor fi extrem de apreciate.

  1. Pune nevoile ei pe primul plan

Întreab-o mereu ce vrea că mănânce, în loc să îți spui tu preferințele. Trebuie să hotărâți împreună toate aceste lucruri, iar tu trebuie să fii atent, în permanență, la nevoile ei.

  1. Nu uita să o asculți

Atunci când începe să îți povestească ceva cu lux de amănunte, ascult-o. Din când în când adresează-i întrebări pentru a-i arăta că îți pasă. Chiar dacă pare greu și uneori ai prea multe pe cap pentru a asculta povești neînsemnate, ar trebui să știi că pentru ea este foarte importantă comunicarea dintre voi, iar tu ești singurul în care are încredere deplină. Ascult-o!

  1. Fii blând

Soția ta nu ar trebui să îți audă niciodată tonul aspru al vocii. Dacă o iubești cu adevărat, trebuie să fii blând cu ea. Chiar dacă purtați discuții în contradictoriu, ar trebui să te controlezi și să nu te enervezi, indiferent de situație. Atunci când ai o cădere nervoasă, amintește-ți cât de mult înseamnă pentru tine și liniștește-te.

  1. Vorbește-i frumos și fii recunoscător

Atunci când vorbești cu soția ta, trebuie să folosești mereu cuvinte frumoase și să îi arăți de fiecare dată cât de mult înseamnă pentru tine. Roag-o frumos și mulțumește-i cât mai des. Asigură-te că realizează cât de mult o prețuiești.

  1. Fă-i complimente

Atunci când se îmbracă diferit sau are o coafură nouă, spune-i că arată mai bine ca niciodată. Spune-le prietenilor tăi ce frumoasă este soția ta și cât de minunate sunt toate lucrurile pe care le face ea.

Dacă o iubești, complimenteaz-o mereu. Arată-le tuturor ce persoană minunată este.

  1. Asumă-ți responsabilități

Ar fi frumos din partea ta să duci mai des gunoiul, să tunzi gazonul și să nu îi dai ei niciodată voie să facă ceea ce ar trebui să faci tu. Chiar dacă uneori nu ai chef de astfel de treburi, nu o lăsa pe ea să se implice.

  1. Ascultă și cere-ți scuze

Învață să fii receptiv la nevoile ei și să îți ceri scuze de fiecare dată când greșești. Aceste lucruri vor însemna enorm pentru ea și pentru relația voastră.

  1. Cere-i sfaturi

Atunci când ai dificultăți în luarea unei decizii, cere-i un sfat. Știi că este inteligentă și perspicace, iar cuvintele ei înseamnă mult pentru tine…

  1. Susține-i visurile

Dacă îi place să picteze, oferă-i cadou un voucher la un magazin de specialitate pentru a-și putea cumpăra  tot ce își dorește. Dacă este pasionată de fotografie, cumpără-i un obiectiv pentru aparatul foto, mult mai bun decât cel pe care îl deține în acel moment. Încurajeaz-o să își urmeze visul și sprijin-o permanent în tot ceea ce face.

Loading..