Home / Stiri / Simbolurile religioase ale lumii şi semnificaţia acestora

Simbolurile religioase ale lumii şi semnificaţia acestora

Te-ai întrebat vreodată ce semnifică anumite cruci pe care le vezi în timpul vizitei în alte ţări? Sau ce reprezintă banala cruce pe care o tot vedem în bisericile de la noi? Ei bine, răspunsul îl vei afla în rândurile următoare!

Simbolurile religioase

  • DIFERITELE FORME ALE CRUCII

În prezent, există peste 400 de tipuri de cruci, iar cele întâlnite cel mai des sunt: crucea greacă (cu braţele egale), crucea Sf. Andrei (cea în forma de ”X”) şi crucea de Malta (cu extremităţile braţelor mai late).

  • CRUCEA – SIMBOL AL MORŢII ŞI ÎNVIERII

Cel mai folosit simbol al Bisericii este crucea, iar acest simbol a fost folosit încă de dinaintea venirii Mântuitorului pe lume, fiind găsit chiar şi în morminte vechi de peste 5.000 de ani.

Răspândirea crucii este largă, aceasta fiind folosită de către aborigenii din Africa de Sud, popoarele din Peru, iar poporul grec o picta pe panglica de pe fruntea zeului lor, Tamuz. Chiar şi Vestalele lumii romane purtau pe post de bijuterii la gât un lanţ cu o cruce.

Încă din cele mai vechi timpuri, crucea era considerată ca fiind puterea soarelui şi a celor patru puncte cardinale. O legendă străveche povesteşte cum regina Semiramida din Asiria a stabilit pentru prima dată moartea prin crucificare ca pedeapsă pentru crimă. Mai apoi, acest procedeu a ajuns până în Europa, fiind împrumutat de romani.

Interesant este faptul că primii creştini nu au avut de-a face cu simbolul crucii, ei folosind mai degrabă peştele, întrucât pronunţia acestuia, în ebraica veche, era asemănătoare cu numele lui Iisus. Acest simbol a fost folosit ca semn secret de recunoaştere pe vremea luptei împotriva creștinismului şi era desenat pe mormintele celor care se jertfeau pentru credinţa în Iisus Hristos. Abia în secolele IV-V peştele a fost înlocuit de către cruce, în urma Sinodului Ecumenic de la Niceea, în anul 787.

  • SVASTICA – SIMBOL AL FORŢEI DIVINE

În vremea fascismului, această cruce şi-a pierdut adevăratul sens. Totuşi, svastica reprezintă forţa soarelui, conform popoarelor antice ale lumii. În lumea orientală, aceasta era privită ca aducătoare de noroc, iar românii o pictau pe ouă de Sfintele Paşti. Însăşi regina Maria a folosit-o pe obiectele personale, dar şi pe documente.

  • STEAUA LUI DAVID – SIMBOL AL UNITĂŢII

Steagul Israelului deţine acest simbol, fiind, de asemenea, cunoscută sub numele de “scutul lui David”. Chiar şi aşa, în perioada Evului Mediu, această stea era folosită în cadrul magiei, simbolizând cele cinci elemente care guvernează Universul. Acest simbol a fost introdus pentru prima dată pe steagul evreilor din Praga, odată cu anul 1648, în momentul în care aceştia au luptat alături de cehi pentru a înfrânge trupele suedeze de la a asedia oraşul.

Semnificaţia stelei reprezintă unitatea şi capacitatea evreilor de a face faţă provocărilor.

  • FLOAREA DE LOTUS – SIMBOL AL PURITĂŢII

Aparţinând Indiei, zeii acestui popor sunt, de multe ori, reprezentaţi ca stând pe o floare de lotus, aceasta fiind simbolul lor sacru. Totuşi, zeiţa Lakshmi, cea care reprezintă bunăstarea şi puterea, deţine o astfel de floare.

Mai mult decât atât, lotusul îi îndeamnă pe hinduşi să evolueze spiritual şi să se purifice pentru a dobândi viaţa veşnică.

  • YIN ŞI YANG – SIMBOL AL ÎNTUNERICULUI ŞI AL LUMINII

Folosit cel mai adesea în tradiţia chineză, simbolul Yin şi Yang reprezintă cele două forţe opuse care guvernează Universul. Astfel, primul semnifică întunericul, iar al doilea, lumina. Fuziunea celor două generează forţa care aduce viaţa…

Filosofia chineză relatează cum cerul a fost creaţia lui Yang, iar Pământul este opera lui Yin. Datorită acestui motiv, cele două forţe nu pot exista una fără alta, iar vechii medici considerau că orice boală este urmarea unui dezechilibru interior al celor două energii.