Steven Seagal a obținut pașaportul rusesc de la Vladimir Putin!

Share

Președintele rus Vladimir Putin i-a oferit actorului american Steven Seagal pașaportul rusesc. Putin a mărturisit că își dorește ca acest gest să fie începutul pentru consolidarea relațiilor dintre Rusia și Statele Unite ale Americii.

imageResize (5)

„Vreau să vă felicit și să-mi exprim speranța că acesta este un alt gest, deși mic, care să fie un semn al normalizării graduale a relațiilor dintre țările noastre”, a declarat Vladimir Putin în timpul ceremoniei în care Steven Seagal a devenit cetățean rus.

Pe 3 noiembrie a fost anunțat faptul că Steven Seagal va primi cetățenia rusă. „Seagal Steven Frederic, născut la 10 aprilie 1952 în SUA, este naturalizat în Rusia”, relata atunci sputniknews.com.

Steven Seagal mai are și cetățenia sârbă, primită anul acesta, în ianuarie. Asta după ce a deschis o școală de Aikido la Belgrad și a avut mai multe întâlniri cu președintele Tomislav Nikolic și prim-ministrul Aleksandar Vucic.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news