Laringita – tratamente complementare

Share

Laringita virală trece de obicei de la sine în câteva zile, aşa că, dacă persistă, aceasta ar putea însemna că la originea simptomelor stă altceva decât un virus.

Laringita

Dacă vă pierdeţi vocea sau dacă sunetele pe care le emiteţi sunt mai înalte ori mai joase decât în mod obişnuit, probabil că aveţi laringită.

Aceasta reprezintă inflamarea mucoasei laringelui, parte a căilor respiratorii care conţine şi corzile vocale. Atunci când vorbiţi, corzile vocale se deschid şi se închid. Dacă se inflamează, ca urmare a unei infecţii virale sau bacteriene, a suprasolicitării sau a unei reacţii alergice la un anumit aliment, sunetele vor fi distorsionate. Veţi fi răguşit sau chiar vă veţi fi „pierdut” vocea.

Simptome

•    Răguşeală şi pierderea vocii.
•    Durere la vorbit.
•    Mâncărime sau usturime în gât.
•    Pierderea vocii poate fi însoţită de răceală, gripă sau pneumonie.
•    Febră (uneori).

Când trebuie consultat medicul?

• Dacă răguşeala durează mai mult de o săptămână; acest lucru ar putea fi semnul unei infecţii bacteriene sau al unei probleme mai grave.

• Dacă laringita a apărut ca urmare a expunerii la anumite toxine (fum toxic sau alte noxe); o astfel de expunere ar putea cauza probleme mai grave decât simpla inflamare a corzilor vocale.

• Dacă laringita apare pe fondul abuzului de alcool sau al unei bronşite cronice, ambele situaţii necesitând îngrijire medicală.

• Dacă răguşeala unui copil se transformă în tuse ascuţită, „lătrătoare”, ceea ce ar putea indica obstrucţia severă a căilor respiratorii.

Opţiuni de tratament pentru laringita

Pentru a o trata, practicienii medicinei complementare prescriu de obicei tratamente care să atenueze iritarea gâtului şi să întărească sistemul imunitar:

Fitoterapie. Pentru a vă recăpăta vocea, faceţi gargară cu infuzie de salvie (două linguriţe de frunze uscate şi mărunţite la 100 ml apă clocotită; se lasă vasul acoperit 15 minute, după care se strecoară). Foarte bună este şi infuzia de lumânărică (un linguriţă de flori uscate la 200 ml apă clocotită; se lasă vasul acoperit 15 minute, după care se strecoară; se beau două căni pe zi). Tinctura de echinaceea, luată din oră în oră, timp de două zile, contribuie la întărirea sistemului imunitar. Pentru aceasta, puneţi zece picături de tinctură într-un pahar cu apă şi beţi întreaga cantitate deodată. Usturoiul întăreşte, la rândul său, sistemul imunitar.

Acupunctură. Un studiu recent a pus în evidenţă faptul că mulţi pacienţi care suferă de laringită sau bronşită s-au vindecat complet prin acupunctură.

Aromaterapie. Uleiurile esenţiale de cimbru, chiparos, rozmarin şi salvie uşurează simptomele neplăcute ale laringitei. În acest scop, picuraţi puţin ulei esenţial pe o batistă şi inhalaţi.

Hidroterapie. Începeţi prin a vă înfăşura gâtul pentru două-trei minute într-o bluză încălzită. Înmuiaţi apoi o cârpă mare de bumbac în apă rece, stoarceţi-o bine şi înfăşuraţi-o lejer în jurul gâtului, în locul bluzei. Lăsaţi compresa timp de cel puţin 30 minute, preferabil însă toată noaptea. Schimbaţi compresa la maximum opt ore, lăsând pielea liberă, să se usuce bine, timp de o oră între tratamente.

Dietoterapie. Pentru a grăbi vindecarea laringitei, beţi multe lichide, mâncaţi multe fructe şi legume crude şi reduceţi, cel puţin câteva zile, consumul de dulciuri şi de zahăr rafinat. Pentru a vă ajuta sistemul imunitar să facă faţă, puteţi adăuga dietei dvs. zilnice 1000-3000 mg vitamina C, 10.000-20.000 U.I. betacaroten (vitamina A) şi câţiva căţei de usturoi…

Remedii la îndemână

•    Odihniţi-vă cât mai deplin corzile vocale, vorbind în şoaptă.
•    Beţi ceai cu miere.
•    Inhalaţi aburii emanaţi de un vas mare cu apă clocotită.
•    Aplicaţi pe gât comprese calde.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news