Câtă sare trebuie să consumăm zilnic

Share

În privinţa consumului zilnic de sare, specialiştii recomandă în medie un consum care să nu depăşească 5-6 g NaCl, adică aproximativ o jumătate de linguriţă.

„Acum am vrut să dovedesc tatei că fără miere şi fără zahăr poate omul să trăiască, dar fără sare, nu, de-aia i-am gătit bucatele fără sare.” – Petre Ispirescu, Sarea-n bucate

Câtă sare trebuie să consumăm zilnic

Întocmai cum a intuit fata cea mică a împăratului, e lesne de înteles că sarea-n bucate reprezintă un ingredient-cheie în preparatele culinare care se respectă. Totuşi, afirmaţia aduce după sine o întrebare mai mult decât justificată. Câtă sare trebuie să consumăm zilnic?

Sarea este un ingredient fundamental în toate bucătăriile; acesta este condimentul indispensabil în orice fel de mâncare, alături de piper. Pe lângă întrebuințarea sa gastronomică, sarea are o mulțime de alte proprietăți ce țin de ameliorarea unor afecțiuni sau de îngrijirea corporală. Sarea este asociată cu începuturile civilizației, fiind folosită în tot felul de scopuri – monedă de schimb, practici religioase sau vindecări miraculoase.

Sarea, sau clorura de sodiu (NaCl), este o substanță solidă prezentă în natură și în organismele vii sub mai multe forme. În corpul uman, sărurile au un rol esențial în oxigenare și digestie, dar și în transmiterea impulsurilor nervoase către inimă și mușchi.

Consumul zilnic de sare

Sarea este prezentă în peste 95% din alimentele pe care le ingerăm zilnic, atât în felurile de mâncare pregătite acasă, cât și în produsele din comerț. Este bine-cunoscut faptul că un consum mare de sare necesită un consum proporțional de apă. Acest fapt se datorează faptului că organismul nostru are nevoie de o hidratare suplimentară atunci când i se administrează o cantitate mare de sare.

Pentru adulți se recomandă un consum de maximum cinci grame de sare pură pe zi. Aceasta este cantitatea optimă permisă de un organism sănătos. În cazul copiilor mai mici de zece ani, consumul de sare trebuie să se limiteze la trei grame pe zi, iar în cazul bebelușilor se recomandă evitarea sării. Pentru persoanele care suferă de diferite afecțiuni, ca diabet sau afecțiuni cardiace, regimul alimentar nu trebuie să conțină sare. Rareori se permite un consum foarte mic de sare de mare pentru a stimula acțiunea sărurilor minerale din corp.

Printre beneficiile consumului zilnic de sare se numără: fluidizarea sângelui, stabilizarea hormonală, digestia echilibrată și buna funcționare a sistemului nervos. Este indicat să consumați sare atunci când suferiți o cădere de calciu, o insolație sau vă confruntați cu migrene și dureri de oase.

Sărurile minerale necesare corpului uman

  • Fier – deficitul de fier din organism poate duce la apariția anemiei. Această sare minerală esențială se găsește în carne, ouă sau migdale;
  • Calciu – este o sare minerală extrem de benefică, iar deficitul de calciu poate provoca o slăbire a organismului și diferite afecțiuni ale acestuia. Alimentele cu un conținut bogat de calciu sunt lactatele;
  • Magneziu – are un rol important în digestie, dar și la nivelul sistemului nervos. Această sare se găsește în conținut ridicat în fructele de sezon ca cireșe, caise sau piersici. Deficitul de magneziu se resimte la nivelul sistemului osos.

Tipuri de sare

  • Sarea grunjoasă – este o sare dură, alb-gri, iar particulele sale au o dimensiune semnificativă. Aceasta se folosește în mâncăruri, dar și în rutinele de îngrijire, ca scrub. Sarea grunjoasă este mai puțin solubilă în apă.
  • Sarea iodată – aceasta este clorura de sodiu îmbogățită cu iod. Deficiența de iod poate provoca afecțiuni ale sistemului digestiv și ale glandei tiroide. Un consum prea mare de iod poate provoca disfuncții ale rinichilor, dar și diabet zaharat.
  • Sarea de mare – este foarte naturală, fără alte adaosuri, neprocesată. Sarea de mare are efect stabilizator la nivel hormonal, dar și reglator, la nivelul circulației sângelui.
  • Sarea de Himalaya – este o sare deosebită, de culoare roz-pudrat. Efectele sale benefice se reflectă în eliminarea toxinelor din corp și în optimizarea resurselor de energie.

Întrebuințări ale sării

  • În gastronomie – se folosește drept condiment de bază în toate culturile gastronomice. Este de neînlocuit în prepararea cărnurilor, garniturilor și chiar a deserturilor.
  • În igienă – petele, estomparea culorilor, mucegaiul și mirosurile neplăcute pot fi remediate cu ajutorul unei cantități rezonabile de sare.
  • În înfrumusețare – folosită ca scrub, umezită, sarea ajută la înlăturarea celulelor moarte de pe suprafața pielii, dar și la menținerea elasticității acesteia.
  • În sănătate – durerile de gât, rănile, înțepăturile de insecte sau picioarele umflate sunt afecțiuni care se pot trata cu ușurință în confortul propriei case cu ajutorul sării. Aceasta are proprietăți de ameliorare și vindecare.
  • În uz casnic – sarea poate fi folosită pentru a scăpa de furnicile care s-au adunat în bucătărie sau pentru a menține florile proaspete mai mult timp. De asemenea, iarna puteți presăra o cantitate generoasă de sare pe suprafețele alunecoase sau pe parbrizul mașinii. În acest fel veți preveni formarea ghețușului și depunerea zăpezii.

Contraindicații ale consumului mare de sare

Sarea este un aliment al cărui consum trebuie să fie foarte echilibrat, în caz contrar, riscul de îmbolnăvire este foarte mare. Printre contraindicații se numără:

  • Deficiențe ale sistemului imunitar;
  • Retenție de apă;
  • Hipertensiune;
  • Colesterol mărit.

Printre bolile serioase cauzate de consumul excesiv de sare se numără guta, obezitatea, diabetul și insuficieța renală. Studiile recente ale organizațiilor pentru sănătate de la nivel mondial au dovedit că există o legătură frecventă între consumul de sare și apariția acestor boli. Asociată și cu alte substanțe nutritive consumate în exces, ca zahărul sau grăsimile, sarea poate fi un factor decisiv în cazul bolilor cardiace sau al accidentelor vasculare cerebrale.

Scrub pe bază de sare – curăță în profunzime pielea, o tonifică și îi păstrează elasticitatea.

Se combină o cantitate egală de sare cu una din uleiul esețial pe care îl folosiți de obicei – ulei de cocos, ulei de argan sau chiar ulei de măsline. Se recomandă sarea de mare sau sarea de Himalaya, acestea fiind cele mai blânde cu corpul omenesc. Puteți folosi o ceașcă de sare și o jumătate de ceașcă de ulei dacă vă doriți un scrub mai dur, dar aveți grijă ca acesta să nu provoace iritație sau roșeață. Se amestecă ingredientele până se obține o pastă omogenă cu care se va masa pielea timp de trei sau patru minute, cu mișcări lente și circulare.

Două tipuri de sare sunt mai populare în ceea ce priveşte consumul alimentar. Sarea de bucătărie, sau sarea gemă, cum este denumită clorura de sodiu, şi, mai nou, la modă, sarea roz de Himalaya.

La prima impresie, pare ceva rezonabil însă nu este de neglijat faptul că majoritatea alimentelor conţin sare, astfel că o cuantificare exactă a consumului devine o reală provocare. Spre exemplu, alimente banale, ca mult apreciatele cereale de la micul dejun, pot aduce un aport de chiar şi 250 mg la suta de grame. Mezelurile au un conţinut ridicat de sare; pe lângă grăsimi, calorii, nitriţi şi E-uri, doar două felii pot conţine chiar şi 362 de mg de sare. Cred că nici nu mai merită menţionate aici snackurile, chipsurile, supele-instant, alunele prăjite sau restul fructelor oleaginoase prăjite, teribil de gustoase, de altfel.

  • În primul rând, consumul excesiv de sare este contraindicat persoanelor care suferă de hipertensiune, întrucât sarea favorizează apariţia edemelor la aceşti pacienţi. De obicei, alături de tratamentul medicamentos antihipertensiv se indică şi un regim hiposodat, tocmai din această cauză. În al doilea rând, sarea de masă are un adaos important de iod. În zonele cu deficit de iod, acest aspect este benefic pentru sănătate, însă persoanele cu afecţiuni ale tiroidei trebuie să aibă în vedere acest aspect.
  • Sarea roz de Himalya, pe lângă un preţ ceva mai piperat, are avantajul de a avea un conţinut mai mare de minerale, fiind considerată o sare mai pură. Culoarea roz se datorează conţinutului de oxid de fier. Conform etichetei produsului disponibil în plafare, sarea roz de Himalaya este bogată în mod natural în iod, astfel că acesta nu mai trebuie adăugat formulei, cum se procedează cu sarea fină de bucătărie disponibilă în supermarketuri. Dacă totuşi se optează pentru sarea clasică, se recomandă să se consume sarea nerafinată, grunjoasă.
  • În concluzie, regimul hiposodat este benefic pentru sănătate, însă în lipsa unor afecţiuni cardiace; cât timp cât nu exagerăm, ne putem îngădui câteva firicele de sare pe cartofi, ouă, sau pe ce consideraţi dumneavoastră că altfel n-are sens. Totuşi, fiind o aromă puternică, sarea are capacitatea de a priva papilele gustative de restul aromelor. La început, fără sare sau cu un conţinut foarte scăzut de sare, mâncarea poate părea fadă, fără gust si fără rost. Dar, în timp, veţi descoperi arome noi, veţi gusta la un alt nivel preparatele culinare.
  • Încercaţi să daţi gust mâncării cu alte mirodenii, cu arome la fel de puternice şi marcante. Testaţi curry, paprika, piperul (care acum se găseşte în atâtea varietăţi, alb, roz, lung de Indonezia şi altele), rozmarinul, busuiocul, oregano. După o perioadă, dacă veţi reveni la vechile reţete, totul va părea atât de sărat, încât vă veţi întreba cum aţi putut mânca vreodată aşa ceva…

Aşadar, în spiritul unui regim de viaţă sănătos, încercaţi idei noi de preparare, nu respingeţi noutăţile, mai ales în domeniul culinar. Sunt atâtea arome şi reţete noi care abia aşteaptă să fie testate, încât ar fi păcat!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente