Fiecare zodie are câte o legumă, fruct sau plantă care o poate feri de boli şi în special de cancer. Haideţi să vedem în continuare ce tratament naturist vi se potriveşte în funcţie de zodie.
Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Varza, leguma accesibilă buzunarului tuturor, este foarte bună în tratarea şi prevenirea multor boli. Aceasta conţine provitamina A, vitamina E şi foarte multe fibre. Pe lângă toate acestea mai conține calciu, magneziu, fier, minerale şi oligoelemente (sulf, iod, cupru şi mangan). Varza este totodată şi un leac naturist utilizat de obicei în combaterea durerilor reumatice.
Taur (20 aprilie – 20 mai)
Ceaiul de rozmarin este foarte bun în tratarea migrenelor. Planta numită „iarbă moale” (ştiinţific, Tenacetum parthenium) este foarte utilă în scăderea frecvenţei şi intensităţii durerilor de cap. Aceasta se poate găsi la magazinele plafar, sub formă de tinctură. Medicii recomandă luarea în fiecare dimineață a câte 250 ml din această tinctură.
Gemeni (21 mai – 21 iunie)
Usturoiul este un foarte bun agent curativ. Datorită proprietăților sale antivirale, am putea spune că este un adevărat antibiotic natural. Este o plantă foarte bogată în carbohidraţi, asigurând protejarea sistemului imunitar.
În cazul în care nu ştiaţi, ceaiul verde este un antioxidant şi antibiotic natural, stimulând funcţionarea sistemului imunitar şi creşterea rezistenţei corpului împotriva infecţiilor.
Rac (22 iunie – 22 iulie)
În cazul problemelor digestive, este indicat ceaiul de cruşin (se pun 30 g coajă la 150 ml apă fierbinte; se va fierbe timp de 30 de minute, lăsându-se aproximativ şase ore la infuzat); ceaiul de volbură (două linguriţe la o cană de apă clocotită, lăsându-se la infuzat timp de zece minute); ceai de flori de soc (o linguriţă la o cană de apă, infuzarea durând zece minute). Pune-ţi într-o cană, seara, înainte de culcare, într-o cană, patru-cinci prune uscate, iar dimineaţa poţi bea acea compoziţie.
Leu (23 iulie – 23 august)
Extractul din frunze de păducel (ştiinţific, Crataegus monogyna), prelungeşte viaţa pacienţilor care prezintă afecţiuni ale inimii, acesta fiind un excelent antioxidant. Substanţele chimice care se găsesc în această plantă au rol în creşterea sau scăderea bătăilor inimii şi relaxarea vaselor sanguine. Păducelul: scade presiunea arterială, este un calmant (tratează insomnia şi anxietatea) şi scade colesterolul. Înainte de a începe acest tratament cu păducel, consultați opinia unui medic, căci pot exista efecte adverse.
Fecioară (23 august – 23 septembrie)
Persoanele care suferă de afecţiuni ale stomacului trebuie să urmeze un regim alimentar, din care să elimine produsele afumate, mezelurile, mititeii, prăjelile şi să introducă varza, cartoful, mazărea, mierea, infuzii din coajă de stejar, rădăcină de lemn dulce, flori de salcâm, gălbenele. Seara, înainte de a te culca, se recomandă să bei un ceai calmant, de exemplu, cel de talpa gâştei.
Balanţă (23 septembrie – 22 octombrie)
Sfecla roşie stimulează arderile celulare.Apa conţinută de castraveţi stimulează activitatea rinichilor. Ţelina este un foarte bun protector împotriva viruşilor. Ridichea neagră este un adevărat antibiotic natural. Varza murată are un rol destul de important în detoxifierea organismului. Poate că nu ştiaţi, însă chiar şi pătrunjelul este foarte benefic organismului, căci are rol în curăţarea rinichilor.
Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
Pentru reglarea menstruaţiei, este indicat să folosiţi o serie de plante, cum ar fi: brânca-ursului, gălbenele şi salvie, şi se pot lua câte 30 picături de tinctură de două ori pe zi. În cazul prostatei, se pot folosi diverse ceaiuri: ceai de urzică moartă albă (de două ori pe zi); ceai de ghimpe (două căni pe zi) şi ceai de seminţe de dovleac (două-trei căni pe zi, timp de trei zile).
Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
În cazul durerilor de sold, se recomandă: acupunctura pe bază de venin de albine, cu ajutorul unor înţepături de albine; masaj terapeutic şi hidrokinetoterapie.
Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)
Menta poate oferi o respiraţie proaspătă: fă gargară cu ceai călduţ de mentă după fiecare masă. Cuişoarele te ajută în scăparea de durerile dentare. Salvia previne infecţiile dentare. Pentru a preveni apariţia tartrului, consumă mai puţine alimente ce conţin făină şi zahăr. În cazul gingivitelor, folosiţi un amestec din coada-şoricelului, coada-calului, sunătoare, mătase de porumb şi urzică moartă.
Vărsător (21 ianuarie – 19 februarie)
În cazul în care ai probleme cu durerile de glezne, încearcă pe cât posibil să eviți mâncarea sărată și băuturile acidulate. Ar fi foarte util sănătății tale să începi să practici un set de exerciții fizice. conform relatărilor astrostyle.com..
Peşti (20 februarie – 20 martie)
Aceşti nativi au, de obicei, probleme cu sistemul limfac. Încearcă să bei suc natural de afine, căci ajută în curățarea sistemului limfatic, şi ceai de drăgaică (popular, sânziene), din care bei doi litri, timp de trei-patru săptămâni.
Citește și: Horoscopul Spiritual: află care este coeficientul de spiritualitate în funcție de zodie