7 semne care te avertizeaza ca ai probleme cu fierea si ce poti sa faci

Share

Fierea, sau bila, este lichidul ce are culoarea verde-gălbuie, care este secretat de către ficat şi se află depozitat în vezica biliară. Este eliminat în timpul procesului de digestie şi ajută ca lipidele să fie digerate.

Cuprins:

Care sunt simptomele problemelor cu fierea?

Fierea cauzează probleme de sănătate multor persoane, dar simptomele sale sunt destul de uşor de depistat. Acestea sunt durerile de cap, dar şi gustul amar pe care îl simţim dimineaţa în gură.

Ce spun medicii?

Ei bine, medicii ne îndeamnă să fim atenţi la regimul pe care îl avem, deoarece acesta nu trebuie să fie unul care să conţină grăsimi, tocătură, maioneză, smântână, salată de vinete, prăjeală, unt, ciocolată, tochitură sau ouă.

Patologia biliară este cea care ne stabilește tratamentul pe care trebuie să îl urmăm. În unele cazuri, antibioticele trebuie asociate cu tratamentul simptomatic. Dacă tratamentul simptomatic nu este eficient, se recomandă tratamentul chirurgical.

Se recomandă mai multe tratamente naturiste, printre care putem enumera ceaiurile făcute din plante naturale precum: ceaiurile cu anghinare, ceaiurile hepatice. Chiar dacă acestea sunt naturale, asta nu înseamnă că efectele se vor vedea peste noapte.

Semne că ne confruntăm cu colecist

  1. Prezenţa unei dureri sau a unei stări de jenă în hipocondrul drept (hipocondrul drept reprezintă partea dreaptă a abdomenului). În cele mai multe cazuri, durerea sau starea de jenă migrează în capul pieptului.
  2. Prezenţa unui gust amar în gură, mai ales dimineaţa.
  3. Existenţa senzației de vărsături, a senzației de greaţă (au un aspect galben-verzui şi sunt cunoscute drept “vărsăturile bilioase”).
  4. Tranzitul intestinal suferă de tulburări, tulburări la care se adaugă constipaţia sau scaunele apoase.
  5. Confruntarea cu dureri de cap, cunoscute şi sub denumirea de “migrenă biliară”.
  6. În anumite situaţii, se face remarcată şi prezenţa icterului. Acest lucru se semnalează prin prezenţa colorației gălbuie a mucoaselor, dar şi a pielii.
  7. Febră.

Cum putem stabili diagnosticul?

Pentru stabilirea unui diagnostic, se recomandă: ecografia abdominală (ajută la vizualizarea aspectului colecistului, absenţa sau prezenţa calculilor), computerul tomograf, examenul radiologic (doar dacă rezultatele nu sunt foarte clare sau dacă au început să apară complicaţii precum pancreatita acută şi icterul mecanic).

De asemenea, este obligatoriu să facem un examen clinic.

Ce alimente trebuie să evităm?

  • Orice fel de grăsimi
  • Orice tip de salată care conţine ulei (de ex: salata de vinete)
  • Maioneza
  • Afumăturile
  • Fripturile grase
  • Untul
  • Smântâna
  • Tochitura
  • Prăjeala
  • Ciocolata
  • Ouăle

Toate aceste alimente nu trebuie să fie consumate de către persoanele care suferă de colecist, deoarece, în acest mod, pot să preîntâmpine apariţia colicilor biliari.

Ce remedii naturiste ne pot ajuta?

  1. Anghinarea

Aceasta ajută la curățarea organismului, dar şi la prevenirea bolilor.

Pentru a preveni, tot ce trebuie să faceţi este să beţi două căni de anghinare infuzată (o linguriţă din plantă va fi infuzată în 250 ml de apă clocotită).

  1. Sunătoarea

Dacă suferiţi de dischinezie biliară, ceaiul de sunătoare este remediul perfect, deoarece colecistita reuşeşte să diminueze tulburările căilor biliare, dar şi procesele inflamatorii hepatice cronice.

Trebuie să beţi două căni cu infuzie de sunătoare, dar fără a fi îndulcite. Se pune la infuzat o linguriţă de sunătoare în 200 ml de apă clocotită şi se lasă pentru 20 de minute.

  1. Coada-șoricelului

Se va consuma suc de coada-șoricelului, suc ce se va obţine astfel: planta se culege proaspătă şi se bagă în mixer sau în blender 50 de grame din aceasta, peste care se toarnă 50 ml de apă. Amestecul trebuie să se strecoare printr-un tifon sau printr-o strecurătoare şi se vor lua, în fiecare zi, câte 50 de ml din această compoziţie…

De asemenea, există şi o reţetă pentru infuzia combinată: macerați patru linguri de coada-șoricelului, le puneţi în 500 ml de apă, le lăsaţi pentru aproximativ opt ore, iar, după aceea, le strecurați.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news