Adela Popescu, dezvăluiri din căsnicie: „Îi controlez mai tot timpul telefonul”

Share

Adela Popescu este cunoscută pentru sinceritate și asumare în privința declarațiilor pe care le face despre felul cum se înțelege cu soțul său, Radu Vâlcan.

Cei doi sunt împreună de zece ani, iar de circa cinci sunt soț și soție.

Vedeta nu se sfiește să recunoască faptul că în trecut obișnuia să fie destul de geloasă, dar că între ei există transparență, iar acum nu mai are motive de gelozie, cu atât mai mult cu cât soțul său îi permite să îi umble pe telefon.

„Culmea, cele mai multe gelozii le-am avut chiar înainte de a începe relația.

Radu avea un renume de mare Don Juan și în clipa când am început să ne privim pe sub gene și să ne dăm seama că între noi se naște ceva, evident că primul gând a fost:

«Dar oare nu sunt doar o nouă cucerire pe lista lui? După, gata, își vede de drum mai departe».

Așa că mi-am propus să nu mă afișez cu el până nu sunt absolut convinsă că e foarte îndrăgostit de mine.

Abia când mi-a fost clar că nu e ceva întâmplător și că între noi sunt sentimente foarte puternice, am fost de acord să ne afișăm.

Pornind de o astfel de bază, lucrurile se construiesc foarte frumos și natural.

Eu cred că oamenii care au avut succes amoros sunt mult mai dispuși să fie fideli,

pentru că au văzut cum e în toate felurile și au devenit imuni la complimente și la replici de agățat, trecând prin asta foarte des.

În ceea ce îl privește pe Radu, care nu face excepție, e în categoria bărbaților care au și avut experiențe și știu ce vor de la viață”, a declarat Adela Popescu pentru Libertatea.

Aceasta a precizat că soțul său se asigură că ea se simte bine atunci când ies în oraș.

„Dacă mergem într-un loc și știe că pe mine mă deranjează un anumit lucru, nu îl mai face”, a dezvăluit vedeta de la Pro TV, precizând că reciproca este valabilă.

„Se poate spune că îi controlez mai tot timpul telefonul, dar noi suntem foarte transparenți unul cu celălalt.

Îmi spune: «Vezi că am primit un e-mail, uită-te și tu, ce răspundem?».

Nu avem parole la telefon; avem parole, dar le știm, sunt pentru ceilalți, nu pentru noi doi.

Suntem foarte transparenți și nu găsesc în clipa aceasta motive de gelozie.

Sigur că lunile în care el pleacă în Thailanda (n.r.: unde filmează emisiunea «Insula iubirii»  pentru Antena 1) sunt destul de grele,

evident că acolo e o atmosferă, sunt tot felul de oameni, dar încerc să nu mă gândesc (râde) la ce ar putea să îmi facă rău”, a adăugat frumoasa blondină…

Sursa: libertatea.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news