Adelina Pestrițu, primele declarații despre cea de-a doua sarcină

Share

Adelina Pestrițu parcurge o perioadă minunată. Aceasta și-a unit destinul cu alesul inimii iei, Virgil Șteblea, în luna iulie, iar împreună au o fetiță superbă pe nume Zenaida Maria.

Frumoasa brunetă își dorește cu ardoare să aibă și cel de-al doilea copil și speră ca barza să vină cât mai repede, având în vedere că urmează să plece în luna de miere.

„N-am plecat, n-am ajuns să ne facem luna de miere. Sperăm să fie în curând în Maldive.

Dar, având în vedere că peste o săptămână suntem din nou naşi, nu prea putem să ne facem planuri.

Pentru că trebuie să trecem peste această perioadă agitată, avem foarte multe evenimente.

Trebuie să aflu dacă plec la L.A., dacă nu plec, ce se întâmplă…”, a spus Adelina Pestrițu în emisiunea online pe care o moderează Dana Săvuică, E OK să fii vedetă?.

„Poate îl ducem în prima lui vacanţă, cum a fost şi Zeny, când avea patru-cinci luni în burtica mea, la New York.

Deci e foarte posibil. Nu ştim încă, barza încă nu mi-a dat nicio veste, este foarte secretoasă barza asta.

Eu tot insist s-o trag de limbă, dar văd că nu-mi dă nicio veste. Suntem în proces de facere”, a mai spus Adelina Pestrițu în cadrul aceleiași emisiuni online…

Vedeta are o siluetă de vis și își va ține fanii la curent în fiecare joi cu antrenamentele fizice pe care le face la o sală de fitness.

Surse: ele.ro, instagram.com


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news