Este una dintre cele mai frumoase cântărețe din showbiz-ul românesc, dar, cu toate astea, nu-i place să fie vulgară sau să arate prea mult. Alina Eremia preferă aparițiile decente și mizează, înainte de aspectul fizic, pe calitățile sale vocale.
„Păi, unu la mână, a venit sezonul rece, deci nu prea avem ocazia să ne dezbrăcăm, în al doilea rând nu mă simt eu foarte confortabil. Adică, spre exemplu, dacă se întâmplă să pozez în costum de baie, să fie într-un mediu safe, în care să mă simt eu în siguranță, să știu că pozele sunt cumva controlate, pe care pot eu să le filtrez eu înainte. Să nu fie nimic prea sexy, prea vulgar, adică prefer să țin într-o zonă mult mai safe așa”, a declarat Alina pentru Libertatea.
„Eu mi-am dorit să am o siluetă frumoasă, armonioasă. Deocamdată sunt foarte bine așa cum sunt, nu am de gând să fac o vizită la vreun chirurg, pentru că mă simt bine așa cum m-a lăsat Dumnezeu și ce pot să îmbunătățesc eu cu mâna mea, cu siguranță o să fac, cum ar fi sală, mișcare. Nu m-am gândit niciodată să apelez la operațiile estetice. Cred că și imperfecțiunile au farmecul lor”, a spus Alina Eremia.