Actriţa Anca Dinicu este noua prezentatoare a emisiunii TV “În puii mei”. De curând, a oferit unei reviste locale, un interviu în care a vorbit atât despre viaţa profesională, cât şi despre cea personală.
Fiind întrebată cum a ajuns să facă parte din echipa emisiunii “În puii mei”, Anca a răspuns:
În luna decembrie a anului trecut, fostul meu coleg de facultate Vlad Drăgulin, deja un veteran al emisiunii, m-a recomandat. Acesta a fost începutul unei colaborări fructuoase.
Fiind întrebată cum de a acceptat propunerea fostului său coleg, aceasta a răspuns:
În cadrul emisiunii mi s-a oferit posibilitatea de a interpreta mai multe tipologii de personaje, iar acest lucru pentru mine a constituit o miză foarte puternică. În ceea ce priveşte rolul de prezentatoare, cred că m-a ghidat o inconştienţă pe care acum pot să o numesc intuiţie. Era ceva total nou pentru mine şi extrem de provocator.
Fiind întrebată ce altă meserie ar fi ales, în locul actoriei, Anca a afirmat:
Cântăreaţă, dar nu am depus nici un efort pentru asta.
Fiind întrebată cum reuşeşte să facă parte filmărilor şi repetiţiilor, vedeta a declarat:
Mă simt norocoasă pentru programul încărcat, un actor îşi doreşte întotdeauna să lucreze cât mai mult. Există luni întregi fără weekend-uri libere şi cu nopţi nedormite, dar nimic nu se compară cu satisfacţia de a-ţi vedea proiectul finalizat. În ciuda eforturilor, este o meserie care te răsplăteşte.
În ceea ce priveşte viaţa sa personală, Anca a afirmat:
E foarte important să ai lângă tine o persoană care înţelege ce presupune această meserie, care îţi acceptă programul de lucru de peste 10 ore pe zi. Iar eu am această persoană lângă mine.
Lucruri neştiute despre Anca Dinicu:
- S-a născut la data de 9 decembrie 1989, în București;
- Când era mică, își dorea să devină musafir, cântăreață sau vânzătoare de mezeluri;
- A debutat la tv la vârsta de opt ani într-un scheci cu doamna Stela Popescu la Televiziunea Română;
- Cu primii bani câștigați și-a cumpărat rechizite;
- Îi place să mănânce toate mâncărurile pe care nu are voie să le mănânce;
- Pasiunile sale sunt pictura pe sticlă, călătoriile și pescuitul.
Sursa photo: spynews.ro