BROMANIA, PRINS SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR INTERZISE LA VOLAN?! CE POSTĂRI A ȘTERS VLOGGERUL DUPĂ INCIDENT

Share

Matei Dima, cunoscut ca BRomania, a fost prins de către polițiști beat și drogat la volan, în decursul zilei de ieri. Acesta s-a ales cu un dosar penal și, acum, așteaptă să vadă ce pedeapsă urmează să primească.

Conform celor de la antena3.ro, Matei Dima a fost oprit în jurul orei 15:30, în timp ce conducea pe DN1 E, în Brașov, în raza stațiunii Râșnov. Atunci când BRomania a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul a ieșit pozitiv și a fost condus la o unitate medicală, unde s-au recoltat mai multe probe, în vederea stabilirii tipului de substanță consumată.

Conform site-ului roreal.ro, acesta a și depășit viteza legală, circulând cu 129 km/h într-o zonă în care nu ar fi trebuit să depășească 100 km/h.

În urmă cu ceva timp, BRomania a acordat un interviu pentru cei de la adevarul.ro și a vorbit despre cum și-a dat seama că vrea să lucreze în industria cinematografică încă de când era mic.

„Visul meu a fost dintotdeauna să fac filme. Nu mi-am dorit niciodată să fiu doctor sau pompier sau ceva care «contează cu adevărat». Fratele meu mai mare era deja plecat în State, aşa că am mers la el. Acolo am studiat teatru şi regie, am făcut facultate şi master. Am învăţat să editez, să filmez. M-am adaptat rapid, eu am fost de mic un mare consumator de cultură americană. M-am dus şi cu un grad destul de ridicat de inconştienţă, că nu e uşor să pleci «de partea cealaltă a lumii». Dar șocul cultural vine atunci când te întorci în România, nu când pleci (n.r. – râde).

Părinţii mei mi-au încurajat întotdeauna această latură. Am «obligat-o» pe mama să apară în video-uri, pentru că am vrut să le confer autenticitate. Dar am renunţat când am văzut că o stresează prea tare. Eu mereu am fost văzut ca tipul funny (n.r. – amuzant), dar niciodată dus în extremă. N-am căutat niciodată să şochez. Vedem pe internet acum mulţi vloggeri care se chinuie să facă lucruri spectaculoase, dar pică în ridicol de cele mai multe ori”, a declarat acesta pentru cei de la adevarul.ro…

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news