Carmen de la Sălciua s-a despărțit din nou de Culiță Sterp! Motivul invocat

Share

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp nu mai formează un cuplu. Cei doi s-au despărțit din nou, iar frumoasa brunetă este cea care a pus capăt relației.

Carmen de la Sălciua a fost extrem de deranjată de faptul că Culiță Sterp nu a venit să o viziteze după ce ea ajunsese la Urgențe, acesta fiind motivul despărțirii.

În ultimele săptămâni, relația dintre cei doi s-a deteriorat tot mai mult, existând tensiuni și certându-se des, iar când el nu a venit să o vadă după internarea ei la Urgențe, aceasta a fost picătura care a umplut paharul.

„De Ziua îndrăgostiților s-a ajuns la concluzia că nu are rost să se mai chinuiască.

De altfel, deja, Culiță Sterp a scos toate pozele cu Carmen de la Sălciua de pe contul lui de Instagram,

iar asta a făcut-o pe ea să explodeze de nervi. Nici nu vrea să audă de el, acum, este supărată mai tare ca atunci când au apărut pozele cu ea goală.

Se simte și trădată, și nebăgată în seamă, mai ales că el a preferat să plece din țară mai devreme decât trebuia pentru a merge la concerte, în loc să stea alături de ea după ce a ajuns la Urgențe.

La cât de tare s-au certat, m-ar mira să se mai împace”, a declarat o sursă apropiată lui Carmen de la Sălciua și a lui Culiță Sterp.

„În timp ce se îndrepta spre eveniment, avea de cântat într-un club din Budureasca, în Bihor, Carmen de la Sălciua a suferit o serioasă cădere de calciu și s-a oprit la spitalul de urgență din Brad.

Doctorii de gardă i-au administrat calciu și calmante și au ținut-o până la 4 dimineața internată. Au trimis-o acasă, dar situația ei nu e prea ușoară, chiar credem că e gravă.

Oricum, când a ajuns la spital, era în stare gravă”, a precizat o prietenă a lui Carmen de la Sălciua.

După ce a ieșit din spital, Carmen de la Sălciua a respectat sfaturile medicilor și s-a dus acasă, necesitând odihnă.

Aceasta și Culiță Sterp au vorbit la telefon, dar el nu a venit să o vadă, fapt care a deranjat-o și a făcut-o să se simtă nebăgată în seamă.

„Când Carmen de la Sălciua și-a dat seama că iubitul ei, Culiță Sterp, nu va veni la ea, să o viziteze, să îi fie alături, a ieșit scandalul.

S-au certat cumplit, la telefon, ea se simte dezamăgită la maximum de comportamentul lui, iar relația lor, oricum fragilă, e acum într-un picior…

Și, la ce discuții au, nu m-ar mira să se despartă, din nou”, a mai adăugat sursa respectivă.

Sursa: wowbiz.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente