Home Stiri De ce este acuzat Dan Negru și cum a reacționat!

De ce este acuzat Dan Negru și cum a reacționat!

autor Negriu Elena
512 vizualizari

Îndrăgitul prezentator TV Dan Negru a fost acuzat de curând de către un internaut că ar fi zgârcit.

Acesta i-a transmis vedetei că îi dă o sută de euro pentru a îi investi, sugerând că este zgârcit, iar Dan Negru nu s-a putut abține și i-a dat o replică usturătoare.

„Negrule, te urmăresc de când eram mic și te-am apreciat mereu, dar acum mă plictisești cu poveștile tale.

Spune ceva util despre ce faci cu economiile tale. Ziarele spun că ești zgârcit și bani ai făcut din business și cariera ta, așa că, ZGÂRCITULE, spune și ceva util.

Dacă îți dau o sută de euro cum i-ai investi? Că de povești sunt plicti”, i-a scris acesta lui Dan Negru.

Vedeta de televiziune a scris un mesaj amplu legat de situația în care s-a văzut implicat, reacția sa fiind acidă.

„Marius mi-a scris pe FB mesajul pe care l-am atașat mai jos. Primesc multe asemănătoare.

Marius, nu mă pricep la «sfaturi utile”. Cât despre zgârcenia mea și suta ta de euro eu zic că:

Dacă mi-ai da suta aia aș păstra-o în euro. Sau în dolari. Poate mai degrabă în dolari, pentru că am fost în destule țări de pe planeta unde euro n-avea valoare. Dolarul, da.

Cred în dolar pentru că americanii își vor reveni primii. Europenii sunt greviști și leneși.

Dolar, euro… Alege tu!  Din suta ta nu aș pune nimic pe bursă vreun an-doi. Decât să riști acum pe bursă, mai bine pune-ți suta la pariuri sportive.

Cred mai mult în flerul lui Warren Buffet care și-a vândut zilele astea toate activele din companiile aeriene decât in pozitivismul ăstora că a crescut Nasdaq.

Aiurea. Stai departe de ruleta bursei o vreme. Un an, doi…

Ca să-mi păstrez suta, m-aș uita cu mai mare atenție în spatele cortinei «Totul va fi bine». Uite, m-aș uita la Argentina. În câteva ore sau zile de acolo o să vină o veste care-ți va influența și suta ta.

Și dacă vestea va fi nasoală, o să tragă și suta altora la vale. Adică, încercă să fii informat.

Mass-media mainstream, aia de consum, nu o face, dar sunt multe site-uri cool de educație financiară care-ți arată unde se va duce suta ta în lunile următoare.

Amintește-ți vorbele biblice : «Caci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are și ce are i se va lua» (Marcu 4, 25).

N-aș cumpăra prea multe de suta ta, chiar dacă știu că din cauza asta poate să vină tsunamiul. Aș păstra-o și aș fi cumpătat. Sau zgârcit, cum îți place să ma faci.

Toți apar acum la televizor și-ți spun că „totul va fi bine” încercând să te convingă să dai drumul la consum cu suta ta.

Eu aș fi precaut cu ea. Și sunt mulți ca mine. Chiar dacă știm că spaima noastră poate să declanșeze vârtejul.

Marius, cu suta ta n-o să schimbi direcția vântului, dar măcar poți să-ți ajustezi pânzele ca sa ajungi la destinație. Așa că nu mi-o da.

Cu sfaturile fă ce vrei! Dan, ăla zgârcitu’ pe care-l știi de mic”, a scris Dan Negru…

Sursa: playtech.ro

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies