Delia şi-a exersat, din nou, aptitudinile în ceea ce priveşte scrisul. Artista a creat încă un articol pentru site-ul Sereniti, în care vorbeşte despre cât de greu este să fii femeie, dar şi despre ceea ce urăşte cel mai mult: prinţesicile.
“Sunt zile în care e tare greu să fii femeie. Nici nu vă gândiți voi care sunt acele zile și săriți repede crezând că… Nu, sunt zile obișnuite. Dar te întrebi: dacă îți e greu să fii femeie e ceva greșit în asta? Poate o fi chiar cuvântul în sine, poate e presiunea prea mare pentru un cuvânt atât de simplu, compus din doar șase litere. <<Hai să nu ne plângem>> mi se spune dintr-o bancă din spatele clasei, că nu e ca și când nu ai răzbit în viețișoara asta și fiind femeie. Așa e, vocea are dreptate, dar sunt zile în care m-aș simți mult mai <<safe>> dacă aș fi bărbat.
Unei femei urâte nu i se găsește nicio scuză. Nici frumușică dacă ești nu scapi. Trebuie să fii perfectă și în lupta disperată de a fi perfectă vei duce un război permanent cu tine. Ah și ce greu e. Că peste tot unde întorci capul sunt zeci de vitrine cu mii de amandine care te imploră să faci cunoștință cu ele. Doi cartofi copți, umpluți cu smântână și bacon, îți fac cu ochiul languros, deșănțat de languros. Și tu trebuie să treci pe lângă toate și să spui: <<Eu nu pot! Eu nu vreau!>>. Dar nu poți, pentru că nu vrei.
Mâncatul ăsta vinovat a ajuns să fie una dintre cele mai mari plăceri din lumea asta. Mai mare decât sexul uneori. Uneori după sex. Dar să dea naiba dacă nu sunt frumoasă de pic așa cum sunt. Și dacă sunt grasă, atunci decretez că grasele sunt de vis. Să se știe. Toată lumea ar trebui să fie grasă. Ei bine! Da, Mamă, sunt grasă! Pentru că altfel nu mă poți vedea. Și n-am nevoie de salata ta. Nu-mi spune că nu ai fost și tu așa, cândva!
Exagerez, să nu ne panicăm. Știu că sunt apetisantă. Ca o friptură rumenită la cuptor. Dar mai bine să exagerez eu decât alții. Recunosc. Nu sunt grasă, doar mănânc mult. Și să oprim discuția asta culinară, care a luat o turnură gastronomică, pentru o pauză dedicată unei gustări. Un măr. Ș-un morcov. Și câteva foi de varză. Uite că foamea era de vină. M-am lăudat degeaba. Da, Mamă, sunt femeie, pentru că altfel eram bărbat!
Și copilul meu trebuie să fie băiat. Îmi e teamă de încă o femeie pe lumea asta complicată. Adevărul e că îmi e frică de femei. Poate pentru că am avut mereu prieteni care nu erau femei. Prieteni fără menstruație, cum ar veni. Dar tot mă încearcă un gând că în proporție de 69% sunt bărbat. Așa mă simt câteodată. Conduc ca un bărbat, mai bine decât un bărbat chiar. Înfulec mai repede ca un bărbat sau mai repede ca băieții din trupă, măcar. Și nu îmi plac prințesicile.
Da. Nu îmi plac. Prințesicile astea care sunt un fel de prințese mai mici sau mai mari, fete răsfățate și plângăcioase, manierate ostentativ, ipohondre, victime în șosețele roz cu dantelă albă. Fete care toată viața lor sunt la regim. Fete plictisitoare cu care nu poți urca niciodată pe Jepii Mici, pentru că încă nu au asfaltat ăștia ca să meargă ele cu tocuri.
Mamă, ai crescut un băiețel! Ce să facem acum? Și ca să nu uit. Am în posesie o pereche de cojones. Le port mereu cu mândrie”.
Sursa foto: facebook.com
