Doctorul Monica Pop povesteste despre cum a invins cancerul: „Cancerul se vindeca, nu e incurabil”

Share

Monica Pop este una dintre cele mai mediatizate persoane din domeniul medical. Monica Pop este medic oftalmolog, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, şi provine dintr-o familie de medici.

Din păcate, în urmă cu câţiva ani, Prof. Dr. Monica Pop, a fost diagnosticată cu cancer de colon. Aceasta povesteşte că a trecut prin tot felul de stări, însă cel mai mult a ajutat-o faptul că s-a ţinut ocupată şi nu a vorbit despre boală.

„Când am aflat diagnosticul, primul lucru la care m-am gândit, şi a fost o mare prostie, era să nu fac nimic. E o tâmpenie foarte mare, dar omul trece prin tot felul de stări în faţa unei asemenea veşti. Era o mare greşeală dacă persistam în ideea de a nu face nimic. Apoi, m-am decis să fac tratamentul, deşi nu a fost uşor, şi nu am lipsit nicio zi de la spital, lucru pe care îi sfătuiesc pe toţi oamenii care au această boală. Să îşi găsească o ocupaţie, să nu se gândească la boală şi să nu vorbească deloc de boală”, a afirmat doctorul Monica Pop.

Doctorul Monica Pop povesteste despre cum a invins cancerul 1

Tot aceasta a ţinut să mai declare că această boală nu este incurabilă şi poate fi învinsă.

Cancerul se vindecă, nu e incurabil. Acum, procentul de deces e de 20%. Acum câţiva ani, 1 la 27 de oameni făceau cancer, acum e 1 la 4. Eu nu am avut cazuri de cancer în familie, sunt agitată, stresată. Nu pot să mă liniştesc. Ce fac medicii la terapie intensivă şi la urgenţe e extraordinar. Cancerul e o boală de învins”, a spus dr. Monica Pop.

Monica Pop a mai precizat că trebuie să avem grijă la imunitate dacă vrem să rămânem sănătoşi…

Doctorul Monica Pop povesteste despre cum a invins cancerul 2
„Imunitatea scăzută îi caracterizează pe români, în mod special. Factorii care duc la scăderea imunităţii sunt: depresia, boală secolului, lipsa celor minimum șase ore de somn şi alimentaţia, adică lipsa proteinelor. Un medic infecţionist spunea că niciodată să nu pleci de acasă fără să mănânci proteine, un ou sau puţină brânză sau iaurt. De asemenea, vaccinul antigripal e foarte eficient. Eu îl fac de opt ani şi niciodată nu am avut nicio răceală puternică, nici când făceam chimioterapie şi aveam imunitatea scăzută.”


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news