Home Stiri Mondene Eleva din clasa a XII-a, din Suceava, catre Ministerului Educatiei: „Cum putem invata, cand traim cu incertitudinea ca e posibil sa ne infectam…”

Eleva din clasa a XII-a, din Suceava, catre Ministerului Educatiei: „Cum putem invata, cand traim cu incertitudinea ca e posibil sa ne infectam…”

autor Elena Yvette
Data publicării: Data actualizării: 973 views
Eleva din clasa a XII a, din Suceava catre Ministerului Educatiei

Elevă în clasa a XII-a în cadrul Colegiului de Arta „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Raluca Tonea a trimis o scrisoare către Ministerul Educației în care cere să i se explice cum se va desfășura examenul maturității în acest an, ținând cont de situația în care ne aflăm.

Mesajul de pe Facebook pe care eleva Raluca Tonea i l-a transmis doamnei ministru:

„Scrisoare deschisă către Ministerul Educației,

Doamna ministru Monica Anisie și stimați consilieri parte a cabinetului ministrului,

Numele meu este Tonea Raluca și sunt eleva Colegiului de Arta „Ciprian Porumbescu” Suceava, în clasa a XII-a. Vă înaintez această scrisoare pentru a veni cu câteva propuneri pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă învățământul în această perioadă dificilă pentru întreaga omenire.

Încep prin a vă felicita pentru decizia de a închide școlile la un număr atât de mic de cazuri, a fost cea mai bună soluție atât pentru siguranța noastră, cât și a profesorilor și a familiilor noastre. În continuare vă voi prezenta, din punct de vedere subiectiv, situația noastră, a elevilor, nu doar a celor de clasa a XII-a, ci a tuturor. De două luni încoace, ne aflăm într-un abis ce, la acest moment, pare fără fund.

Confuzia, frica, stresul și îngrijorarea sunt doar câteva dintre stările prin care mii de elevi au trecut în ultima perioadă. Dacă la început ne-am bucurat cu toții de această «vacanță prelungită», curând această bucurie s-a transformat într-o multitudine de sentimente negative. Locuiesc în Suceava, acest oraș supranumit ,«Lombardia României», aici, viețile noastre s-au schimbat la 180 de grade în doar o săptămână. Vuietul îngrijorării sucevenilor ajunge mult prea greu la București.

Pe data de 30 martie, în jurul orei 23:00, Ministrul de Interne, domnul Marcel Vela, anunță intrarea în carantină totală a municipiului Suceava, dar și a localităților din zonele limitrofe. Suceava a înregistrat, la acea dată, aproximativ 500 de cazuri Covid-19. Momentul acela a picat greu asupra noastră, am început să ne îngrijorăm pentru viețile noastre și ale celor dragi, odată cu această carantinare forțată s-a instaurat și teama în sufletele noastre.

În acea seară am plâns, la fel și în serile ce au urmat, nu am putut să mănânc, din cauza stresului, corpul meu nu mai funcționa, poate ar fi trebuit să merg la spital, dar spitalul Municipal Suceava era sursă sigură de infectare. Ușor, ușor, am reușit să îmi revin și să mă încurajez singură că totul va fi bine.

Însă, o problemă încă mă îngrijora: Ce se întâmplă cu examenul maturității, bacalaureatul? Am auzit tot felul de scenarii: «Se îngheață anul», «Examenele naționale se vor susține în luna august», «Examenele naționale se anulează». Această incertitudine a adâncit anxietatea resimțită. Între timp, au apărut orele online: o nouă zi, o nouă bătaie de cap, profesori care aud pentru prima oară de mijloacele pe care tehnologia le oferă, elevi nefamiliarizați cu platformele de învățământ online.

La scurt timp, aflăm că aceste cursuri online devin obligatorii. Cursuri online în țara în care încă nu există toalete în toate școlile sau fără apă curentă, țara în care peste 300.000 de elevi nu au acces la internet (în realitate această cifră ar putea fi mult mai mare). Unii profesorii s-au adaptat, noi ne-am adaptat, incertitudinea cu ce se întâmplă cu cei peste 300.000 de elevi încă rămâne. În această nebuloasă, luminița de la capătul tunelului a dat speranțe că va apărea: președintele Klaus Iohannis anunță că elevii din clasele terminale se vor putea întoarce la școală după data de 2 iunie, iar examenele vor fi susținute la data stabilită inițial.

Astăzi, 30 aprilie 2020, județul Suceava se îndreaptă cu pași repezi spre numărul de 3000 de cazuri Covid-19. Oricât de mult am spera să nu se întâmple, numărul de cazuri va crește. Frica încă există în sufletele noastre, anxietatea persistă. Toate aceste sentimente duc la lipsa de motivație. Cum putem învăța, când trăim cu incertitudinea că e posibil să ne infectăm și să nu mai ajungem să dăm bacalaureatul sau, mai rău, sa ne pierdem viețile? Da, suntem tineri, dar asta nu însemnă că suntem toți sănătoși: am colegi ce suferă de astm, am colegi ce au boli cardio-vasculare, am colegi cu boli autoimune. Nu toți am supraviețui în cazul unei infectări.

Ce se poate face în această situație? Soluții există! Două dintre aceste soluții urmează să fie prezentate de către mine în cele ce urmează.

Soluția I: Putem urma modelul altor țări, precum Franța, care a anulat examenul de bacalaureat și a echivalat nota finală cu media din ultimii ani. Ar lua prea multă lume acest examen? Putem ridica media de promovare la 7. Nu toată lumea ar fi mulțumită cu nota finală? Avem soluția a doua.

Soluția a II-a: Posibilitatea de a alege

  1. Echivalarea notei cu media din ultimii patru ani.
  2. Susținerea examenelor în condiții de maximă siguranță.

Astfel, fiecare elev are posibiltatea nu doar de a alege, ci și de a se proteja pe el și întreaga sa familie.

Totuși, elevii nu sunt singuri, pe lângă noi există profesori, acești stâlpi ai educației, cu diverse afecțiuni, și profesori cu o vârstă înaintată, unii depășind vârsta de pensionare. Atât noi, cât și profesorii noștri avem familii acasă, oameni pe care îi iubim și pe care i-am proteja cu orice preț.

Soluții mereu vor exista.

Nu este corect față de cei din promoțiile anterioare și cele viitoare? Aici nu există soluții, ci doar solidaritate. Trăim vremuri tulburătoare, cu o încărcătură emoțională uriașă, viața ni s-a schimbat. Uneori nu e vorba de corectitudine, ci de importanța sănătății și vieții noastre.

Efectele întoarcerii premature la școală ar putea avea efecte nefaste. Nu putem opri elevii din a socializa. Un singur caz e necesar pentru ca o întreaga scoală să ajungă în spital. Ce se întâmplă cu cei din internate? Ce se întâmplă cu elevii nevoiți să se înghesuie într-un autobuz? În orice caz, nu ne-am dori să aflăm efectul acestor situații.

Doamna ministru, am încredere ca veți lua cea mai bună decizie. Cred în dumneavoastră. Sperăm ca zilele bune să vină cât mai curând, sperăm să trecem cu toții sănătoși, iar noi, elevii din anii terminali, ne vom aminti cu recunoștință de măsurile care au fost luate în beneficiul nostru.

Nu suntem simpli elevi, ci beneficiarii primari ai educației, nu sunt simpli profesori, sunt eroii noștri ce ne-au susținut mereu. Nu vrem să fim o generație sacrificată doar pentru o notă, pentru că noi suntem viitorul.

Cu stimă și respect, o întreagă generație”…

Abonează-te pe:Yve.ro news
Loading RSS Feed