Iată ce părere are Cristian Tudor Popescu despre faptul că Simona Halep este numărul 1 WTA
Cristian Tudor Popescu afirmă faptul că Simona Halep nu se poate considera încă cea mai bună jucătoare din lume, chiar dacă este numărul 1 în clasamentul WTA…
„Să fim lucizi. În clipa de faţă există o egalizare a valorilor, o rotaţie. A fost Pliskova, a fost Muguruza, acum a ajuns Simona, poate să mai vină cineva. E clar că nu mai avem un adevărat lider mondial la tenis feminin. E o prostie să spui că este cea mai bună jucătoare din lume. Cea mai bună jucătoare din lume a fost Serena Williams. Şi poate va mai fi. Cea mai bună jucătoare din lume a fost Steffi Graf. A fost Martina Navratilova. A fost Chris Evert. Chiar şi Maria Sharapova sau Justine Henin. Adică jucătoare care au dominat o perioadă considerabilă. Mai e mult până departe, până a ajunge să intri în istoria tenisului, în Hall of Fame-ul marilor jucătoare. Acum vom avea mai multe numărul 1 mondial”, a scris Cristian Tudor Popescu.
Elena Yvette Rădulescu este redactor la yve.ro și absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, unde a urmat specializarea Media, Comunicare și Jurnalism. De asemenea, Elena a urmat cursuri de prestigiu în domeniul astrologiei, precum The Astrology University și International Academy of Astrology, consolidându-și expertiza în horoscop și interpretarea astrelor. Aceste programe de formare recunoscute internațional i-au oferit cunoștințe aprofundate și tehnici avansate în astrologie, permițându-i să ofere analize precise cititorilor.
Cu o pasiune deosebită pentru scris și informare, Elena s-a specializat pe categoriile horoscop, frumusețe și știri, aducând cititorilor conținut de calitate, bine documentat și captivant. Are o atenție deosebită la detalii și tendințele actuale. Articolele ei sunt apreciate pentru stilul clar și abordarea echilibrată a subiectelor, combinând cunoștințele sale jurnalistice cu expertiza astrologică pentru a oferi perspective unice și relevante.
Niciun comentariu încă