Locul minunat în care Andra a ales sa îşi ducă copiii

Share

Frumoasa şi talentata artistă Andra are tot ceea ce îşi poate dori o femeie, şi anume: o familie binecuvântată de Dumnezeu, cu copii minunaţi şi un soţ după sufletul ei.

andra_catalin_maruta_4ed7e993fa-680x420

Încă o dată, Andra ne demonstrează ce înseamnă să fii un creştin adevărat. Deşi a spus întotdeauna că este o persoană credincioasă, faptele sale sunt cele care demonstrează acest lucru. Astfel, în a doua săptămână din postul Naşterii Domnului, şi-a dus cei doi îngeraşi, Eva şi David, la biserică, pentru ca părintele să-i împărtăşească.

Aceasta, la ieşirea din biserică, a declarat următoarele:

”Intâlnirea cu pārintele Cristian inseamna liniste sufleteascā. Bucuria impārtāșaniei copiilor nostri, imi aduce aminte de copilarie. Să aveți o duminicā frumoasā! Va pup!”, scrisese Andra pe pagina ei oficială de Facebook, unde a adăugat şi  o fotografie în care apare alături de îngeraşii ei  și  duhovnicul lor.

Andra şi dragul său soţ, Cătălin Măruţă s-au cunoscut acum 12 ani, deşi între ei nu a fost dragoste la prima vedere, cum ne-am fi aşteptat cu toţii. Povestea lor de dragoste s-a dezvoltat frumos şi treptat, iar acum şapte ani au decis să se căsătorească. Nunta lor a fost un moment foarte mediatizat şi aşteptat cu nerăbdare, atât de miri şi familiile acestora, cât şi de către toţi admiratorii celor doi. În cazul ei, se poate spune că şi-a găsit în cele din urmă prinţul mult aşteptat, alături de care are parte de o familie superbă, admirată de către toţi fanii lor, şi nu numai.

O altă bucurie, după momentul nunţii, a fost reprezentată de venirea pe lume a primului lor copilaş, David, care le-a umplut sufletele de bucurie şi fericire, în anul 2011. După momentul creşterii lui David, aceştia au primit o a doua veste minunată pe care o aşteptau, aceea de a fi părinţi pentru a doua oară. Deşi totul pare un miracol, căci ceea ce şi-au dorit, până acum li s-a îndeplinit.

andra_copii_01_6ae80d3ef2

 

Sursa foto: unica.ro; libertatea.ro

 


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news