Oana Roman și Marius Elisei au semnat actele de divorț

Share

Oana Roman și Marius Elisei au divorțat. Cei doi nu mai formează o familie, iar singurul lucru ce încă îi mai face să păstreze legătura este fata lor. Vestea despărțirii a venit la finalul lunii decembrie, iar separarea oficială a avut loc la aproape două luni.

Paparazzii spynews.ro i-au surprins pe cei doi în fața unui cabinet notarial, unde au mers pentru a semna actele de divorț. Deși multă lume a sperat ca Oana și Marius să se împace, deoarece nu era prima dată când treceau prin momente dificile, se pare că povestea lor de iubire a luat sfârșit.

„Am depus actele și în momentul ăsta avem o relație extraordinar de ok. Nu știu (n.r. –  dacă se vor împăca). Avem o relație foarte ok, vine și mă ajută când e nevoie”, a declarat Oana în urmă cu ceva timp în cadrul emisiunii XNS.

Aceștia au petrecut 40 de minute în cabinetul notarial, după care au ieșit separat, fiecare îndreptându-se spre locuința proprie.

În urmă cu doar câteva săptămâni, Oana a vorbit și despre modul în care fiica ei a perceput întreaga situație. Conform declarațiilor sale, Iza a înțeles decizia părinților și a reacționat foarte bine.

„O să mint dacă o să spun că a fost simplu. Sunt un om matur, trecut prin multe, am cumva puterea mentală să pot trece peste niște lucruri. Pentru Isa însă a fost mai greu. Ea merge la Marius de ori câte ori își dorește, pentru că, așa cum știți cu toții, Marius este un tată exemplar pentru Isa și a fost mereu și, cu siguranță, va fi în continuare. Pentru ea, bineînțeles, a fost primul Crăciun în care nu a fost cu el, primul Revelion când la 12 noaptea am ciocnit doar noi două.

Iza e mare, face șapte ani. Ea a înțeles foarte bine. Oricum, este mult mai matură decât un copil de vârsta ei în gândire și am discutat fiecare cu ea, a înțeles. I-am spus că poate o să fim mai prieteni și mai bine și mai fără tensiuni. Eu asta îmi doresc. Oricât de echilibrată este ea, evident că nu îi este simplu și are momente când vrea să fie cu noi amândoi și este normal. Noi am crescut-o singuri, nu am avut bone. A crescut doar cu noi doi, în permanență”, a spus Oana în cadrul unei emisiuni difuzate la Antena Stars…

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news