Primele declarații ale Oanei Radu despre iubitul ei incendiat

Share

După incidentul nefericit în care un bărbat l-a incendiat pe iubitul ei, Oana Radu a făcut primele declarații.

Vedeta este devastată de ce i s-a întâmplat iubitului ei, care acum se află în stare critică la Spitalul Floreasca.

Oana Radu a vorbit cuprinsă de disperare despre cum s-a întâmplat incidentul, dar și pentru că iubitul ei nu are șanse foarte mari de a supraviețui, întrucât medicii sunt rezervați.

„Era nebunul cartierului. Spunea că este Satana. Prietenul meu l-a ajutat mereu, a fost în casă la mama iubitului meu, a mâncat acolo.

I-a dat cu o sticlă cu benzină în cap, a explodat şi a luat foc. În dimineaţa aceea s-au întâlnit şi i-a zis: «Ce faci, mă, te-ai făcut bucureștean?».

Dar el este un om pe care îl ştii că este nebun şi nu iei în seamă ce zice. Mi-e foarte rău.

L-a transferat la Craiova întâi şi apoi cu un elicopter la Bucureşti. Sunt într-o situaţie disperată.

Ştiu că dacă ar fi fost aici, mi-ar fi spus să lupt”, a declarat Oana Radu.

Vedeta a precizat că iubitul său este în comă indusă și se zbate între viață și moarte.

„Acum este în comă indusă, pentru că rănile i-ar face rău dacă ar fi treaz. Este între viaţă şi moarte.

Încă nu ştim ce se va întâmpla, medicii sunt foarte rezervați. Medicii nu vor să ne dea speranțe şi nici nu vor să ne sperie.

Sperăm să fie bine. Nu se poate să-l văd.

El are imunitate zero, cu arsuri pe 75 % din corp şi este izolat şi protejat de mediul înconjurător”, a mai spus, extrem de îndurerată, Oana Radu…

Sursa: ciao.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news