Reacția neașteptată a Deliei după ce Horia Brenciu a părăsit „X Factor” pentru „Vocea României”

Share

Horia Brenciu și Delia Matache sunt buni prieteni și au fost colegi în juriul de la X Factor, de la Antena 1, iar de curând artistul a anunțat că părăsește „familia” Antenei 1 și revine cu entuziasm la Pro TV, pentru a face parte, din nou, din echipa antrenorilor de la Vocea României. Acesta ia locul Andrei Măruță, care nu va mai face parte din juriul acestei emisiuni de talente.

Delia nu a făcut o declarație oficială cu privire la plecarea bunului său prieten și coleg la postul concurent, dar la scurt timp după ce Horia a făcut anunțul, aceasta a postat o fotografie pe Instagram în care pare abătută, ceea ce poate fi interpretat ca o reacție subtilă cu privire la acest subiect.

Horia Brenciu a ales să facă marele anunț prin intermediul conturilor sale de socializare.

„Dragii mei, m-am întors la «VOCEA ROMÂNIEI!» Am parte de un nou început, unul plin de emoții pentru mine. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături profesional în ultimii cinci ani. Le mulțumesc Deliei (ma voi gândi din când in când la zâmbetul tău seducător), lui Carla’s Dreams și mai ales lui Stefan (îmi va lipsi ritmul de rock’n’roll). Mulțumesc tuturor echipelor de producție care mi-au făcut viața ușoară și frumoasă în acești ultimi cinci ani.

De azi, pornesc cu încredere pe un nou drum aparent cunoscut, dar plin de provocări. Salut cu entuziasm echipa de la «Vocea României»! Ma reîntâlnesc cu fratele meu, Zâmbărețul, de-abia aștept s-o cunosc pe fermecătoarea Irina Rimes și sper sa am un dialog spumos cu Tudor… De Bartoș, ce sa mai zic?! Chiar mi-a fost dor… ?

Concurenții mei au câștigat de două ori «Vocea României» și sunt hotărât să nu mai pierd niciun trofeu. Dacă ma uit la toți anii de televiziune, din 1993 încoace, trag o sigura concluzie: sunt un tip norocos. Recunosc asta! Viața mea e un montaigne rousse. Și-mi place. Sper că vă va plăcea și vouă… ? Ne vedem, așadar, din toamna, la Pro TV”, este mesajul scris de Horia Brenciu…

Sursa: cancan.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente