Tily Niculae a făcut marele anunț: „De acum încolo…”

Share

Tily Niculae a devenit mamă pentru a doua oară pe data de 26 martie 2020 și a făcut de curând anunțul.

Frumoasa actriță a adus pe lume un băiețel sănătos și a încărcat pe conturile sale de socializare primele imagini cu micuțul, alături de care a scris un mesaj cu totul emoționant.

Ea și soțul său mai au o fetiță.

„26.03.2020 L-am adus pe lume pe cel mai bun, pufos și dorit copil. De ziua soțului i-am făcut cea mai mare bucurie.

În urmă cu zece ani mergeam la primărie să declarăm căsătorie, iar pentru noi, de acum încolo, această zi va avea triplă semnificație.

Cel mai nou membru al familiei, Radu-Teodor, al cărui nume simbolizează «Bucurie – Darul lui Dumnezeu», s-a născut sănătos și voios. 3,620 kg, 52 cm.

Familia plânge întruna de fericire când facem video call-uri, dar știm cu toții că este doar un moment din viețile noaste când stăm despărțiți!

În realitate, suntem mai uniți și recunoscători, fiindcă ne avem unii pe ceilalți. Sofia este surioara pe care orice frățior și-ar fi dorit-o.

Numai că ea este 100% surioara lui Radu. Fetița cu ochi albaștri care l-a dorit, pupat întruna atunci când era în burtică și i-a spus neîncetat: «Te iubesc!».

Este acasă și plânge de emoții și neputință că nu îl poate ține în brațe. Dar în curând 🙂 ne vom drăgăli cu toții!

Nașterea a decurs bine, mulțumită doamnei dr. CLAUDIA SĂI și echipei. Au fost răbdători și extrem de atenți într-un moment atât de delicat pentru orice mamă.

Eu mă simt bine… așa cum mă știți. În asemenea moment, orice simptom dispare! Pufoșenia noastră este înconjurată de lumină și iubire.

Este soarele și luna, dragoste din iubirea mea și a lui Popescu. Sunt copleșită, fericită și recunoscătoare!

Avem doi copii❤️??! Mulțumesc, Doamne!”, a scris Tily Niculae în mediul on-line…

Sursa: libertatea.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news