Home Fără categorie Un mesaj trimis pe WhatsApp l-a băgat la închisoare. Află ce a scris acest bărbat!

Un mesaj trimis pe WhatsApp l-a băgat la închisoare. Află ce a scris acest bărbat!

autor Elena Rădulescu
Data publicării: Data actualizării:
https://yve.ro/wp-content/uploads/2016/10/Un-mesaj-trimis-pe-WhatsApp-l-a-băgat-la-închisoare.jpg

Lector universitar din Tanzania, acest bărbat a ajuns să plătească mai mult decât s-ar fi așteptat pentru un mesaj pe care l-a scris pe WhatsApp, fiind un mesaj critic care făcea referire la președintele John Magufuli. Din cauza acestui mesaj, bărbatul a fost arestat, fiind acuzat că l-ar fi insultat pe președinte.

3

Deja zece persoane au fost acuzate dintr-o astfel de cauză, acestea violând legea împotriva infracțiunilor cibernetice. O astfel de insultă, precum cea adusă președintelui Tanzaniei, este pedepsită cu până la trei ani de închisoare sau o amendă care se ridică la suma de 3000 de dolari.

Bărbatul în cauză a fost eliberat pe baza unei cauțiuni, însă neagă acuzațiile care i-au fost adresate. Aceste noi legi, care încalcă drepturile omului, au determinat o fundație americană să anuleze un ajutor care se ridica la suma de 500 de milioane de dolari…

O mare parte a persoanelor care au fost acuzate sunt opozante ale președintelui Magufuli.

Abonează-te pe:Yve.ro news

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site web

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies