Vedeta TV Ruxandra Luca a dat marea veste: „Aș vrea să spun că…”

Share

Ruxandra Luca, prezentatoarea rubricii de parenting a emisiunii ’Neatza cu Răzvan și Dani a făcut de curând marele anunț: este însărcinată cu cel de-al treilea copil.

Colaboratoarea lui Răzvan Simion și a lui Dani Oțil a anunțat emoționată faptul că va deveni din nou mamă.

Ruxandra Luca are doi băieți, iar acum se pregătește de venirea pe lume al celui de-al treilea bebeluș, al cărui sex încă nu a fost dezvăluit.

Aceasta a împărtășit cu fanii săi de pe internet ce simte în această perioadă specială din viața sa.

„În burta asta cam lipită de coaste crește de aproape 16 săptămâni un pui de om.

N-o fi mare burta, dar nici puiul nu-i prea mare, cam cât un măr, să zicem, dacă mărul ar avea mânuțe, piciorușe și o inimioară care să bată.

Aș vrea să spun că sunt fericită și atât, dar mai sunt și tare emoționată. Mi-e teamă de tot ce știu și de tot ce nu știu.

Până la ecografia de 12 săptămâni, nici n-am putut să cred că sunt însărcinată, că se întâmplă cu adevărat, deși greața cumplită,

oboseala și durerile de cap și de burtă, toate arătau schimbările mari prin care trecea corpul meu.

Abia când am văzut la ecograf copilul din mine, al treilea copil al meu, conturat ca un pui de om și nu un simplu bob de mazăre, am plâns ca și cum m-aș fi trezit din vis. (…)

Mi-e teamă, mi-e drag, mi-e bucurie, mi-e emoție, mi-e iubire”, este anunțul pe care l-a făcut Ruxandra Luca…

Sursa: wowbiz.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news