Realizarea videoclipului a durat destul de mult timp, în jur de 14 ore de filmări, pentru a prinde cele mai potrivite şi frumoase cadre specifice străzilor din minunata Veneţie. O echipă alcătuită din şapte oameni au îndurat un frig năpraznic şi au muncit foarte mult pentru găsirea cadrelor potrivite pentru filmarea scenelor perfecte din cadrul videoclipului noii piese, intitulate ”Iubește-mă de tot”.
Clipul are ca protagoniste două fete, Ana Maria Guran, o talentată tânără actriță considerată ”viitorul fenomen” al filmului românesc, datorită interpretării rolului din ”Lumea e a mea”, și fotomodelul, Ana Maria Ilinca.
”Iubirea, de cele mai multe ori, in ochii lumii, se întâmplă între oameni nepotriviți. Iubirea este o relație construit pe emoție, nu pe logică. Este o relație de dependență și fiecare dintre noi avem „cheile” cuiva și le căutam la alții pe cele care ne deschid nouă sufletele. Am ales să arătam în clip o astfel de relație, între două personaje feminine. Iubirea este a celor care o simt, nu a celor care îi judeca”, a declarat solistul trupei, Cornel Ilie.
Mesajul transmis de trupă ar fi următorul:
“Dacă stați lângă o persoană o zi, să stați o zi, dar să o iubiți #detot! Să fie o pasiune dusă până la capăt, să nu fie cu jumătăți de măsură.”
Sursa photo: urban.ro