Home / RETETE / RETETE DE MANCARE / Paste / Paste cu patru tipuri de brânză

Paste cu patru tipuri de brânză

Pastele cu patru tipuri de brânză reprezintă o alegere minunată pentru masa de prânz sau pentru cină.

Paste cu patru tipuri de brânză

Pastele cu patru tipuri de brânză sunt gata în 35 – 40 de minute. Vă prezentăm cum puteți prepara o cantitate pentru o porție.

Ingrediente pentru paste cu patru tipuri de brânză:

  • 125 g paste (de exemplu, penne)
  • 1 linguriță de unt
  • 30 g brânză Cheddar, rasă
  • 20 g Parmezan tăiat în bucățele subțiri
  • 20 g cremă de brânză cu puține grăsimi
  • 20 g brânză Gorgonzola, tăiată în mai multe bucățele
  • 25 ml lapte cu 1.7% grăsime
  • 1 linguriță de pătrunjel verde, tocat, plus încă puțin pentru garnisire
  • sare
  • piper

Mod de preparare pentru paste cu patru tipuri de brânză:

  • Încingeți cuptorul la 180ºC.
  • Fierbeți pastele al dente cu puțină sare. După aceea, scurgeți pastele și le puneți înapoi în vas.
  • Adăugați untul, crema de brânză, brânza Gorgonzola și brânza Cheddar. Amestecați bine și adăugați laptele, după care lăsați vasul să fiarbă la foc mic până când obțineți o textură cremoasă.
  • Asezonați cu sare și piper și o linguriță de pătrunjel tocat.
  • Puneți amestecul cu paste într-un vas termorezistent și presărați deasupra Parmezan. Introduceți vasul la cuptor și îl lăsați pentru 10 minute.
  • Garnisiți cu puțin pătrunjel.
  • Serviți cald…

Poftă bună!